Un nou drum la Timișoara, care va lega zona de nord cu cea de sud

La Timișoara va fi realizată o nouă stradă

Primăria Timișoara are în plan să realizeze un nou drum, care va lega zona de nord cu cea de sud, inclusiv prin construcția unui pod peste Bega.

Primăria Timișoara are planuri îndrăznețe în ceea ce privește extinderea infrastructurii rutiere. În plenul din această săptămână al Consiliului Local Timișoara a fost aprobată soluția pentru podul Solventul, dar și pentru noul drum care va lega cartierele Dâmbovița și Ronaț.

Degrevăm unul dintre cele mai importante bulevarde din Timișoara, Calea Șagului, și oferim o alternativă pentru timișorenii care trebuie să treacă prin centru ca să ajungă din sudul în nordul orașului sau invers. Soluția pentru noul pod și drumul ce va lega Dâmbovița de Ronaț a fost aprobată. Va deschide dezvoltarea Timișoarei înspre vest. Avem finanțare europeană asigurată, atât pentru proiectare, cât și pentru execuție. Până la final de an, proiectarea va fi gata și vom lansa anul viitor licitația pentru lucrări. Închiderea Inelului 4 și modernizarea transportului public sunt cheia pentru problema traficului din Timișoara. Prin această investiție atingem ambele priorități, urmând să legăm linia de tramvai de la capăt de Ronaț cu cea de lângă depoul din Dâmbovița”, a afirmat Dominic Fritz.

Mai precis, consilierii locali au aprobat soluția și indicatorii tehnico-economici pentru conexiunea Str. Gării – Bd. Dâmbovița. Urmează elaborarea proiectului tehnic și obținerea autorizației de construire. Investiția totală, care se ridică la peste 200 de milioane de lei, cu TVA inclus, va asigura o nouă conexiune între nordul și sudul orașului, inclusiv prin construcția unui pod peste canalul Bega. Sunt incluse un drum nou cu patru benzi, linie dublă de tramvai, piste de bicicletă și trotuare.

Conexiunea este împărțită în două tronsoane. Tronsonul 1 (Bd. Dâmbovița – Splaiul Titulescu) include realizarea unui pod peste Bega, lărgirea Bd. Dâmbovița, precum și modernizarea intersecției Dâmbovița – Ion Barac. Valoarea investiției pe acest tronson este de peste 134 de milioane de lei, cu TVA inclus. Tronsonul 2 (Splaiul Nicolae Titulescu – Strada Gării) include realizarea unui drum de 0,5 kilometri, conexiuni rutiere și pietonale cu viitoarea dezvoltare privată de la platforma Solventul și legătura cu Pasajul Solventul. Valoarea lucrărilor este de peste 72 de milioane lei, cu TVA inclus.

Traseul Inelului 4 este amplasat parțial pe domeniul public al orașului, prin urmare, pentru realizarea investiției sunt necesare lucrări de expropriere pentru terenurile proprietate privată afectate de traseul drumului. Prin urmare, durata de realizare a investiției este estimată la trei ani. Inelul 4 va prelua traficul greu și de tranzit între principalele intrări în oraș și zonele de locuințe din perimetrul central al Timișoarei, respectiv principalele platforme industriale ale orașului. Amenajarea Inelului 4 va fluidiza traficul în oraș și, implicit, va contribui la reducerea poluării mediului înconjurător”, a informat Primăria Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/