Cosmin Tabără nu mai are în subordine, începând de miercuri, Direcția de Patrimoniu. „E un cartof fierbinte, nu borcanul de miere, cum cred unii”, a fost replica viceprimarului liberal.
Viceprimarul Cosmin Tabără spune că i s-a reproșat nesusținerea prin vot a unui proiect inițiat de Executivul USR în Consiliul Local Timișoara.
„Domnul primar m-a anunțat în această dimineață că dorește să dea Patrimoniul celuilalt viceprimar, city-manager-ului. I-am recomandat să îl țină el personal pentru că e o chestiune destul de dificilă. E un cartof fierbinte, nu borcanul cu miere, cum își imaginează toată lumea. Mi s-a reproșat că în CL nu aș fi votat, în calitate de viceprimar, un proiect pe care ei l-au propus. Am spus mai demult că nu voi cădea pradă niciunui șantaj și că voi vota orice proiect făcut în CL după propria conștiință și după cum hotărâm noi ca grup al PNL. Or, în situația în care mi se impun anumite lucruri, nu pot să fiu de acord cu acest lucru. (…) Ei de multe ori consideră că unanimitatea și totalitarismul este singura cale. Ei în propriul partid au probleme legat de acest mod de a conduce.”, a declarat Cosmin Tabără.
„Măsurile astea sunt politice. Cei care consideră că o direcție din primărie e mijloc de șantaj politic se înșală”
Pe de altă parte, viceprimarul crede că acesta ar fi doar un pretext pentru retragerea atribuțiilor avute asupra Direcției de Patrimoniu.
„Substratul este cu totul altul, eu cred că nu este doar acest vot al nostru în CL, ci sunt alte chestiuni mai vechi. Ceea ce pot să spun este că eu cred că primarul, dacă tot a luat Patrimoniul, ar trebui să îl țină să vadă exact ce e acolo. Direcția de Patrimoniu doar administrează patrimoniul Timișoarei. Sunt câteva măsuri importante lăsate de Curtea de Conturi care sunt foarte greu de implementat. Sunt toate oarecum la limita legii și dacă nu ești atent, dacă nu cunoști bine toate treburile alea nu se pot reglementa. Am cerut în continuare să facem cadastrarea orașului. Nu putem vorbi de un PUG, dacă nu avem o cadastrare. Sunt multe terenuri care nu sunt intabulate, sunt străzi care nu sunt intabulate. Ați văzut că adăposturile civile nu sunt intabulate. (…) Lucrurile astea sunt adunate de peste ani și nu se pot face într-un an. (…) Eu cred că măsurile astea sunt politice pentru că cei care consideră că o direcție din primărie e mijlocul de șantaj politic se înșală pentru că acolo e responsabilitate mare.”, a mai explicat Cosmin Tabără.
Potrivit viceprimarului, Direcția de Patrimoniu are un deficit de peste 20 de persoane. Cosmin Tabără rămâne să răspundă de acum de bazele sportive, Autoritatea Tutelară, Evidența Populației și Poliția Locală.
Liderul PNL Reșița le transmite social-democraților că nu-și pot ascunde eșecul din alegerile care au avut loc la sfârșitul acestui an! Degeaba a câștigat PSD mai peste tot în...
Roxana Novacovici |
11 January 2026
Pășind prin zăpadă ca prin încercare: Fii și tu un pas al Ioanei spre vindecare!
Adriana Baghiu |
11 January 2026
Plecat de peste 35 de ani din țară, un bănățean își poartă dorurile prin îndepărtata Australie
Cosmin Odorescu |
10 January 2026
Situația apocaliptică din sudul Banatului Montan cauzată de căderile de arbori, continuă!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

