Un nou an școlar începe la Timișoara fără spații suficiente pentru toți elevii. Copiii mici, puși să vină la cursuri după-amiaza

colegiul banatean

În cel puțin 8 unități de învățământ din Timișoara, copiii vor fi chemați la ore după-amiaza, în noul an școlar, spun reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș. Este vorba despre școlile la care au fost înscriși foarte mulți elevi, iar spațiile pentru desfășurarea cursurilor sunt insuficiente. Cele mai aglomerate sunt Colegiul Bănățean, Carmen Sylva, Liceul de Informatică Grigore Moisil sau școlile generale nr.30, 24 și 19.

Peste vară, mai multe școli din Timișoara au solicitat montarea unor containere în curtea unităților de învățământ pentru ca elevii să poată fi aduși toți la cursuri dimineața. Până acum, containerele nu au sosit, au confirmat cei din conducerea IȘJ Timiș.

„N-avem spații suficiente pentru unități, unele școli vor fi nevoite să facă ore de după-amiază, cu un anumit rând de clase – a III-a, a IV-a. Din ce știu până la acest moment, cel puțin în 8 școli va fi această situație. Fiecare unitate de învățământ alege și decide în privința aceasta. Foarte mulți colegi sunt în concediu, directori, inspectori, așa că așteptăm săptămâna viitoare să facem o analiză să vedem starea exactă a containerelor, a copiilor care vor fi repartizați în containere ș.a.”, a declarat Cosmin Hogea, inspector școlar adjunct de Timiș.

Aglomerate sunt și grădinițele, dar și creșele – recent trecute din subordinea primăriilor în a inspectoratelor școlare.

„Din păcate, toate grădinițele sunt foarte aglomerate. Nu reușim să facem față tuturor solicitărilor, conform rețelei școlare pe care o avem. De curând am preluat și creșele. Aici este o situație și mai complicată pentru că fiecare solicitare a fost transmisă de părinți spre creșele care au fost arondate la grădinițe, iar conducerile grădinițelor au făcut o procedură de înscriere, procedură care creează tensiuni pentru că s-a bazat foarte mult pe ce a fost anterior.”, a explicat Cosmin Hogea.

Săptămâna viitoare, inspectorii școlari împreună cu cei de la DSP vor verifica unitățile de învățământ din județ ca să vadă cât sunt de pregătite școlile să îi întâmpine pe copii în noul an școlar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/