Un milion de lei pentru Secția de Neonatologie a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș

Consilierii locali din Caransebeș au votat astăzi în unanimitate un proiect de hotărâre prin care Secția de Neonatologie a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș ar putea fi reabilitată și dotată cu aparatură medicală modernă.

Fundația Vodafone România a lansat un proiect prin care secțiile de neonatologie și cele de terapie intensivă neonatală din spitalele publice de specialitate obstetrică, ginecologie și neonatologie pot fi reabilitate și dotate cu aparatură nouă. De acest proiect încearcă să profite și administrația locală din Caransebeș, așa că aleșii locali s-au reunit astăzi în ședință extraordinară pentru a-și exprima votul în vederea depunerii cererii de finanțare aferentă proiectului „Servicii medicale optime pentru reabilitarea și dotarea cu aparatură medicală modernă a Secției de Neonatologie a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș”.

Aleșii locali și-au dat în unanimitate acordul pentru a „candida” la cei 999.999 de lei puși la dispoziție de Vodafone, din care contribuția Municipiului Caransebeș în valoare de 10% va fi de 97.736,4 lei.

leader board 728 x 90 px

„Este un proiect național lansat de Vodafone pe sistemul primii veniți, primii serviți. Este un proiect propus de Vodafone în care Primăria Municipiului Caransebeș are un aport de 10%. Este vorba despre dotarea secției de nou-născuți de la Spital. 20% o să fie reabilitarea secției, iar 70% reprezintă utilarea cu echipamente medicale noi, întrucât sunt foarte vechi cele de acolo și este foarte bine venit un astfel de proiect. Îi felicit pe cei de la Primărie că au lucrat și sâmbătă, și duminică pentru a ne încadra în acest proiect și aici este și urgența acestei ședințe, pentru că este destul de repede depunerea lui. Noi ne-am dus pe maximul posibil ca sumă.”, a explicat Florin Bogdea, city-managerul Primăriei Caransebeș.

Totodată, a fost încheiat acordul de parteneriat pentru acest proiect între Fundația Comunitară Banatul Montan în calitate de aplicant, Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș – în calitate de partener medical și Primăria Municipiului Caransebeș – în calitate de instituție/autoritate publică.