Un milion de euro pentru Reşiţa!

Inundaţiile din trecut, atunci când întreaga zonă a cartierului Muncitoresc a fost afectată de puhoiul de apă, iar forţele de ordine au fost luate prin surprindere, sunt de domeniul trecutului. 

Autorităţile locale au primit undă verde cu nota maximă pentru implementarea unui nou proiect european, prin programul de cooperare transfrontalieră. Practic, acesta ar fi al treilea dezvoltat pe aceeaşi sursă, dar şi cel mai valoros. Asta, întrucât vizează un amplu domeniu, cel al situaţiilor de urgenţă, şi presupune cumpărarea de moto-pompe, a unor utilaje cu braţe telescopice care să folosească intervenţiilor la înălţime, dar nu doar atât. Sistemele de alarmare din oraş vor fi schimbate în totalitate.

,,Practic, beneficiarul fondurilor este Primăria Reşiţa. De achiziţiile noastre vor beneficia angajaţii serviciului public pentru situaţii de urgenţă, al căror număr este de aproximativ 50. Probabil că, în timp, va putea fi vorba despre o colaborare cu ISU Semenic pe această linie, prin încheierea de parteneriate, a declarat Bianca Bugaru, responsabil de proiecte în cadrul Primăriei Reşiţa.

Odată cu câştigarea acestuia, scris tot în parteneriat cu comunitatea din Kikinda, oraşul are 3 proiecte transfrontaliere şi alte zece cu diverse surse de finanţare din fonduri europene sau guvernamentale.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/