Un milion de euro pentru izvorul Domogled şi Podul de Piatră din Băile Herculane? Un milion pentru fiecare!

Izvorul Domogled din stațiunea Băile Herculane ar putea să intre într-un proces de renovare, dacă administrația locală va primi finanțarea europeană a proiectului pe măsura 7.1. din programul SUERD. La fel, şi Podul de Piatră.

Potrivit primarului Cristian Miclău, proiectul prevede o modernizare a zonei unde zilnic sute de trecători își încarcă sticlele cu apa plată, microbiologic pură naturală și rece ca gheața. Pe lângă izvorul cu apă pură, se dorește reabilitarea zonelor verzi din Parcul Central, între Pavilionul 12 și Vila Elisabeta, și reabilitarea amfiteatrului din Parcul Vicol. Proiectul are o valoare de 1 milion de euro.

„La izvorul Domogled nu vom umbla la sursa de apă, întrucât apa vine prin cădere și este naturală, a fost o investiție făcută cu mult timp în urmă, vrem doar să reabilităm construcția care împrejmuiește izvorul”, ne-a precizat edilul orașului.

Acesta a mai adăugat că pe aceeași axă 7.1 se dorește reabilitarea podului de piatră, proiect care a fost depus la CNI și nu s-a mai continuat cu acea variantă, astfel că va fi transferat pe SUERD. Valoare finanțării va fi tot de 1 milion de euro. Podul de piatră ridicat la 1864, cu coridor acoperit, a fost realizat în curbă, fiind una din reuşitele tehnice remarcabile ale staţiunii în secolul al XIX-lea. Litografiile de epocă arată că a existat şi varianta unui pod de lemn construit sub formă unghiulară încă din anul 1770. Inundaţiile şi războaiele cu turcii au provocat distrugeri ale podului de lemn. De aceea, în anul de finalizare a Ansamblului arhitectonic al staţiunii (1864), s-a construit Podul de Piatră, care făcea legătura dintre Hotelul „Franz Joseph” şi Băile Apollo, Hebe şi Diana din Piaţa Hercules, în forma sub care se poate vedea şi astăzi. Podul de piatră reprezintă unul dintre monumentele de patrimoniu național din Băile Herculane.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/