Un liceu de prestigiu din Timișoara va fi reabilitat cu bani europeni. Valoarea investiției

Liceul Calderon, una dintre cele mai cunoscute unități de învățământ din Timișoara, va fi modernizat cu bani europeni. Primăria Timișoara anunță că a finalizat cu succes licitația privind proiectarea investiției.

Primăria Timișoara informează că intenționează să reabiliteze corpul B al Liceului Calderon cu fonduri europene. Recent, instituția a reușit să finalizeze cu succes un pas important în cadrul acestui proiect. Și anume, a fost desemnat un câștigător la licitația publică organizată în vederea proiectării investiției. Potrivit reprezentanților instituției, este vorba de firma Terra Invest Management SRL, având ca subcontractant pe Diagab Design SRL.

Modernizăm școlile timișorene prin fonduri europene. Doar anul acesta, primăria a obținut finanțare pentru reabilitarea energetică a 5 școli și grădinițe, în valoare de 80 de milioane de lei. Corpul de clădire de la Calderon care va intra în reabilitare datorită acestei finanțări este separat de clădirea principală și nu a beneficiat de reabilitări. Dorim ca și elevii care învață în acest corp de clădire să aibă parte de cele mai bune condiții și de o infrastructură școlară modernă. În plus, în urma lucrărilor de eficientizare energetică pe care le vom face aici, costurile pentru încălzirea clădirii se reduc cel puțin la jumătate”, a afirmat Dominic Fritz.

Investiția vizează reabilitarea izolării termice a clădirii aflate pe str. Cornelia Sălceanu, nr. 11, hidro și termoizolarea acoperișului, recompartimentarea claselor, reabilitarea instalațiilor electrice și de apă caldă, instalarea unui sistem de management integrat al clădirii și instalarea unor surse regenerabile de energie pentru consum propriu.

Cuib de vise 1000x100

În luna aprilie a acestui an, Primăria Timișoara a câștigat finanțare prin PNRR pentru mai multe școli timișorene, printre care și Liceul Calderon. Contractul de finanțare este de aproape 6,2 milioane de lei, cu TVA inclus, pentru această investiție.

Valoarea contractului de furnizare a serviciilor de elaborare DALI (documentație de avizare a lucrărilor de intervenție), PT (proiect tehnic) și servicii de AT (asistență tehnică) este de 190.400 lei (TVA inclus). Termenul de realizare a proiectării este de opt luni, la care se adaugă 12 luni pentru asistența tehnică.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/