„Un ghiozdan la început de an”. Se strâng fonduri pentru ca sute de copii sărmani din Timiș să primească rechizite

„Un ghiozdan la început de an” este numele campaniei lansată de Academia Mămicilor din Timișoara cu scopul strângerii fondurilor necesare pentru ca 320 de copii să primească rechizite școlare. În această perioadă se desfășoară și un târg caritabil online, banii adunați fiind direcționați pentru sprijinirea campaniei.

Asociația Academia Mămicilor din Timișoara a lansat, în această vară, campania „Un ghiozdan la început de an” prin care își propune să ofere un set complet de rechizite școlare unui număr de 320 de copii. Este vorba de micuți sărmani care locuiesc în șapte localități din județul Timiș și care au mare nevoie de ajutor la începutul școlii.

În total, pentru ca fiecare copil să primească câte un ghiozdan cu rechizite este nevoie de o sumă care se ridică la 54.000 lei. În aceste condiții, oamenii inimoși sunt încurajați să facă o faptă bună.

Ca în fiecare an, și de data aceasta ne îndreptăm atenția către copiii cu posibilităţi reduse, din șapte localități din județul Timiș (Bencecu de Jos, Cenei, Cerna, Pișchia, Murani, Pesac, Biled) care se vor bucura să înceapă școala cu cele necesare: ghiozdan, penar, obiecte de scris (pixuri, carioci, creioane colorate), foi colorate, tempera, pensule, etc. În acest moment, avem pe listă 320 de copii la care ne dorim ca să ajungem la începutul lunii septembrie”, au informat reprezentanții ONG-ului timișorean.

Mai mult, de astăzi și până în data de 22 august, Academia Mămicilor din Timișoara organizează și un târg caritabil online, fondurile adunate fiind direcționate către campania „Un ghiozdan la început de an”. Astfel, vânzătorii și cumpărătorii care doresc să se implice, sunt invitați să se înscrie în grupul de Facebook Academia Mămicilor din Timișoara – Grup de Suport. Aici vor fi postate obiecte, produse și servicii spre vânzare.

Donații pentru campania „Un ghiozdan la început de an” se pot face în contul Asociației Academia Mămicilor din Timișoara – C.E.C.A.S Cont: RO18BRDE360SV38907053600, CIF: 33102961.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/