Ajutorarea semenilor ar trebui să fie o constantă pe parcursul întregului an, cu atât mai mult în apropierea sărbătorilor de iarnă. Cum, de cele mai multe ori, e necesar un mic imbold pentru a-i mobiliza pe oameni în acest sens, Asociația Nevo Parudimos a inițiat o acțiune menită să aducă un zâmbet pe buzele celor cu posibilități materiale reduse, în special copiilor.
Bogăția sau surplusul de bani nu constituie o condiție definitorie în ajutorarea celor aflați la nevoie. În schimb, gesturile mărunte, făcute din suflet, pot într-adevăr readuce magia Crăciunului și pot garanta venirea moșului cu daruri în fiecare locuință, acolo unde este așteptat cu nerăbdare.
„Ai jucarii sau hăinuțe în stare bună care nu-ți mai folosesc? Ajută-ne să facem sărbătorile mai frumoase pentru micuții din Dognecea, Ocna de Fier și cartierele: Mociur, Câlnic și Dealu Mare din Reşiţa! Dacă vrei să te implici, poți dona produsele menționate mai sus la sediul Asociației Nevo Parudimos (Piaţa Traian Vuia, nr 1-4, Corpul E, parter – în curtea Universității Eftimie Murgu din Reșița – până pe 18 decembrie, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-18.00”, este apelul membrilor ONG-ului care vor fi ajutoarele lui Moș Crăciun pentru a aduce un gram de speranță, acolo unde aceasta pare să dispară.
Articolele donate de reșițenii cu suflet mare vor fi dezinfectate, împachetate și distribuite publicului ţintă al demersului umanitar.
Sursa foto principal: bucuresteni.ro.
Sursa foto: life.ro.