Un festival al faptelor bune se pregătește pentru a pune în valoare Cheile Rudăriei

Un adevărat festival al faptelor bune va fi demarat de Asociația Acasă în Banat, care dă startul pentru înscrierea voluntarilor în proiectul Color the Village (Colorează Satul).

Proiectul presupune ca, timp de trei zile, între 20 și 22 iunie, toți cei implicați să zugrăvească cel puțin 30 de case din localitatea Eftimie Murgu, județul Caraș-Severin. Proiectul va coopta atât voluntari, cât și locuitorii comunei, proprietari ai caselor și oameni din administrația locală pentru a zugrăvi fațadele caselor din sat. Evenimentul Color the Village este unic în România și este organizat de Asociația Acasă în Banat, în parteneriat cu Primăria Eftimie Murgu. Proiectul este finanțat de Ursus Breweries prin programul „Cinstim Binele” și are ca partener AZUR România. Proiectul beneficiază de sprijinul financiar obținut în cadrul maratonului caritabil Timotion V, care a avut loc în 14 aprilie, organizat de Fundația Comunitară Timișoara și Alergotura.

Pentru a se înscrie, voluntarii trebuie să intre pe site-ul proiectului, www.colorthevillage.ro și să completeze formularul de înscriere. Va fi posibilă participarea în toate cele trei zile sau, la alegere, în oricare dintre cele trei zile. De asemenea, se vor putea înscrie și echipe formate din angajații aceleiași companii sau instituții.


Evenimentul este organizat sub forma unui festival, ne vom aduna din toate colțurile țării și, alături de oamenii din sat, vom interveni pentru renovarea fațadelor acestor case. Scopul este să ajutăm această localitate să devină o destinație importantă pe harta turistică a României”, a declarat președintele Asociației Acasă în Banat, Radu Trifan.

Cei care doresc să se implice în acest festival al faptelor bune trebuie să știe că este nevoie de confirmarea de participare și să vină pregătiți de muncă cu echipament de protecție, dar și uneltele necesare.

Cazarea va fi gratuită atât la pensiunile din zonă, cât și la localnici și va fi pusă la dispoziție o locație în Cheile Rudăriei, pentru cei care doresc să vină cu cortul.

Toți voluntarii înregistrați vor avea masa asigurată gratuit pe parcursul celor trei zile de eveniment. Bucatele vor fi unele tradiționale și vor fi gătite de un bucătar profesionist alături de gospodinele locului.

Pe lângă programul de renovare propriu-zis, vor avea loc și ateliere pentru copii, foc de tabără, excursii ghidate la mori și la obiectivele din împrejurimi, momente artistice, precum și alte surprize.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/