Un coş de fum curăţat poate salva vieţi. Nu fi indiferent!

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Odată cu venirea sezonului rece, încălzirea locuințelor aduce confortul fiecărei familii, dar, în același timp, constituie un real pericol. Potrivit statisticilor, principala cauză a incendiilor o reprezintă coșurile de fum defecte, necurățate, precum și folosirea mijloacelor de încălzire improvizate sau nesupravegheate. În acest sens, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” a hotărât să transmită un mesaj de conștientizare, gata să împiedice producerea unor adevărate drame.

În ideea de a preveni ca neglijența, în special în ceea ce privește coșurile de fum, să se transforme într-o adevărată tragedie, reprezentanții ISU „Semenic” au ținut să le reamintească cetățenilor câteva reguli minimale care, respectate întocmai, pot salva vieți și bunuri. Ca atare, iată câteva măsuri care pot ține incendiile la distanță:

– nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;

– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

– nu lăsați ușa sobei deschisă;

– nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata apropiere a acestora;

1000x100 (3) 1000x100 (4)

– focul pe timpul nopții;

– asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană autorizată;

– nu lăsați copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

Cu scopul de a capta atenția oamenilor vizavi de acest subiect, reprezentanții ISU „Semenic” au dat ca exemplu incendiul care a avut loc, spre sfârșitul acestei săptămâni, în orașul de pe Valea Carașului, acolo unde, în lipsa promptitudinii salvatorilor, urmările ar fi putut fi dezastruoase:

„Joi, 12 noiembrie, în jurul orei 18.37, pompierii militari cărășeni au fost solicitați să intervină la un incendiu care se manifesta la acoperișul unei case din orașul Oravița. În acest sens, au intervenit de urgență un echipaj de pompieri militari, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, și un echipaj SMURD, din cadrul Secției de Pompieri Oravița, care au ajuns rapid și au localizat incendiul, împiedicând astfel posibilitatea ca acesta să se extindă și la casele învecinate. Focul a fost lichidat în cel mai scurt timp, neînregistrându-se victime sau pagube majore, cauza probabilă a incendiului fiind coşul de fum necurățat”.

Sursa foto principal: agendapompierului.ro.

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/