Un conac din Timiș va deveni unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din România

conacul mocioni
casinoherculane by sungarden

Un conac aflat acum într-o stare avansată de degradare ar putea deveni, peste doi ani, una dintre cele mai frumoase monumente istorice din România, susține președintele Consiliului Județean Timiș. Instituția va reabilita clădirea cu aproape 3,5 milioane de euro, fonduri norvegiene. Lucrările ar trebui finalizate până în primăvara anului 2024.

Una dintre cele mai importante atracții turistice din județul Timiș își va recăpăta frumusețea de odinioară. Este vorba de conacul Mocioni, din localitatea Foeni, care urmează să fie reabilitat în cadrul unui proiect derulat de Consiliul Județean Timiș. Astăzi a avut loc lansarea proiectului „„Reabilitarea, refuncționalizarea și revitalizarea Conacului Mocioni din Foeni, Județul Timiș”, care are o valoare de aproape 3,5 milioane de euro, majoritatea fiind fonduri norvegiene, obținute prin programul RO-Cultura.

Lucrările la conacul Mocioni ar trebui finalizate până în primăvara anului 2024. Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, susține că peste doi ani la Foeni va putea fi admirat unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din România.

O bună comunicare cu antreprenorul, precum și o supraveghere îndeaproape a evoluției lucrărilor din partea personalului tehnic din cadrul consiliului județean, ne vor permite ca, la final, să avem parte de unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din țară, ce va polariza dezvoltarea zonei pe mai multe sectoare. Proiectul, în totalitatea sa, este unul mult mai complex, reabilitarea monumentului fiind doar una dintre componente. Este însă o etapă provocatoare și laborioasă. Conacul Mocioni va deveni un centru pentru activități culturale, educaționale și artistice. Vom desfășura aici acțiuni intersectoriale, culturale, educaționale, patrimoniale, turistice sau artistice. Obiectivul proiectului trece cu mult de miza reabilitării fizice a conacului. Țintim o revigorare economică, socială și culturală a zonei, prin atragerea de turiști, având în vedere valoarea națională și universală a Conacului Mocioni din Foeni”, a declarat Alin Nica.

De asemenea, la finalul lucrărilor de reabilitare, la conacul Mocioni ar urma să fie organizate tot felul de acțiuni, printre care mese servite cu preparate din Banat sau chiar baluri caritabile.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

La sfârșitul anului trecut, Consiliul Județean Timiș a semnat contractul pentru realizarea lucrărilor de proiectare și execuție pentru conacul Mocioni, cu asocierea T.T.&Co Solaria Grup SRL – Euras SRL – Graphic Space SRL. Durata serviciilor de proiectare este de șase luni, iar lucrările de execuție se vor realiza în 22 de luni. Astfel, monumentul istoric din Foeni va fi complet restaurat până la sfârșitul lunii aprilie 2024.

 

 

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/