Devotamentul față de meserie, dar mai ales iubirea pentru copiii cărora încearcă să le croiască un viitor mai bun au determinat o învățătoare din județul Mehedinți să nu curme accesul la educație a celor peste 20 de elevi de clasa a II-a ai comunei Eșelnița.
Participarea obligatorie la cursurile online, pe timpul pandemiei, naște o serie de controverse. În contextul în care Ministerul Educației doar vine și impune, fără să ofere soluții concrete, nenumărați elevi din România se văd neputincioși în fața formei fără fond. Legați de mâini se văd și părinții care abia dacă reușesc să le pună o pâine pe masă odraslelor darămite tablete, laptopuri sau smartphone-uri.
În momentul în care cursurile tradiționale s-au mutat acasă, atât educatoarea Elisabeta Păcuraru, cât și elevii acesteia din clasa a doua au intrat în panică, cu toții văzându-se în imposibilitatea de a organiza cursurile online, întrucât un singur elev din clasă avea tabletă.
Pusă în fața unei asemenea situații, învățătoarea nu a stat prea mult pe gânduri, iar într-un timp record, cu sprijinul oamenilor de bine, dar și cu ajutorul unei fundații, Elisabeta Păcuraru a reușit să facă rost de tablete, cadrul didactic mergând acasă la fiecare copil pentru a le împărți, dar și pentru a-i instrui pe elevi cum să le folosească.
Deși gestul cadrului didactic este unul de aplaudat, întrucât astăzi toți elevii clasei a doua din comuna mehedințeană pot participa la cursurile online, tinerii fixându-și cunoștințele la disciplinele din programă, totuși foarte mulți copii din țară rămân fără acces la educație, lipsurile făcându-i să capituleze în fața cerințelor pe care tehnologia modernă le implică.
Sursa foto: ebsradio.ro; digi24.ro; adevarul.ro.