Un bărbat și-a pierdut viața după ce mașina pe care o conducea a intrat sub un tir

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Un accident grav a avut loc marți dimineață pe autostrada A1, în zona ieșirii de pe autostradă înspre localitatea Margina. Un bărbat și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla s-a izbit de un autotren.

Accidentul a avut loc în jurul orei 6, pe A1, la km 426. Potrivit polițiștilor, primele cercetări indică faptul că bărbatul (40 de ani) care conducea mașina dinspre Lugoj înspre Margina, a intrat în coliziune cu partea din spate a unui tir care se deplasa în fața sa, pe banda 1.

În urma impactului, șoferul autoturismului a rămas încarcerat. „Echipajele de pompieri au extras victima și au început manevrele de resuscitare. Din nefericire însă, acesta nu a răspuns manevrelor și a fost declarat decedat de către medicul sosit la fața locului.”, a transmis ISU Timiș care a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și 10 pompieri.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Momentan, în zonă se circulă doar pe banda a doua.

Foto: IPJ Timiș

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/