Un bărbat de 22 de ani din Timișoara, reținut de polițiști după ce și-a incendiat o vecină. Va fi cercetat pentru omor

O femeie în vârstă de 44 de ani din Timișoara și-a pierdut viața după ce a fost incendiată de un vecin de bloc, un tânăr în vârstă de 22 de ani. După ce va fi făcută autopsia și IML va stabili cauza decesului, procurorii vor dispune schimbarea încadrării juridice de la tentativă de omor în infracțiune de omor calificat.  

Totul s-a întâmplat marți, în 13 iulie, în jurul orei 14.20. În timp ce se afla pe casa scării unui bloc situat pe strada București nr.15 din Timișoara, bărbatul a aruncat mai bine de jumătate de litru de benzină pe vecina sa de bloc, după care i-a dat foc cu o brichetă. Femeia a suferit arsuri de gradul III pe toată suprafața corpului și a fost transportată la Spitalul Județean din Timișoara pentru a fi îngrijită de medici.

Ancheta a fost preluată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

gif card de energie dacus 1000x100

„În data de 14.07.2021, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor calificat. (…) Inculpatul a săvârșit fapta cu premeditare, cumpărând în cursul dimineții (n.r, 13 iulie) o cantitate de aproximativ 1,7 litri de benzină de la o stație peco din Timișoara. (…) În data de 14.07.2021, procurorul a luat față de inculpat măsura preventivă a reținerii pe timp de 24 ore, începând cu ora 01.15. La aceeași dată, dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș cu propunere de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, pe o perioadă de 30 de zile.”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Miercuri dimineață, femeia a murit. Urmează ca după efectuarea autopsiei și întocmirea concluziilor preliminare privind cauza decesului, de IML Timișoara, procurorul de caz să dispună asupra schimbării încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/