Un adevăr frapant rostit de dr. ing. Nadia Potoceanu: 70% dintre studenţii reşiţeni nu cunoşteau judeţul Caraş-Severin! [VIDEO]

De ce a ratat Reşiţa un proiect cu sârbii din Veliko Gradişte? Ştiaţi că, după Moldova Nouă, şi Reşiţa va găzdui un târg gastronomic? Despre acestea, dar şi despre turismul din Caraş-Severin a vorbit într-un interviu acordat în redacţia Express de Banat un fost cadru universitar şi fost prodecan la Facultatea de Inginerie din Reşiţa, dr. ing. Nadia Potoceanu, preşedinte al Fundaţiei Activity şi consilier local PV la Reşiţa.  

După despărţirea, odată cu ieşirea la pensie, undeva prin 2013, de catedra de la Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, Nadia Potoceanu îşi aduce aminte că „vreo trei luni“ a plâns. „Dar la toate proiectele mele există şi o componentă de predare“, explică fostul dascăl universitar cum a reuşit să nu se rupă complet de meseria căreia i s-a dedicat peste 35 de ani. „Când mă gândesc că am scris 12 cărţi, ştiţi că au fost cărţi tehnice, stau şi mă întreb cum Dumnezeu le-am scris?! Pentru că acum nu cred că aş mai avea răbdare să fac acest lucru“.

Turismul este clamat adeseori ca principală şansă de dezvoltare a judeţului Caraş-Severin. Implicată şi în proiecte turistice prin Fundaţia Activity din Reşiţa, fundaţie înfiinţată în urmă cu 20 de ani, Nadia Potoceanu a fost întrebată cum se desfăşoară un astfel de proiect.

„Un asemenea proiect se desfăşoară destul de bine dacă îl gândeşti bine. Noi, ca organizaţie, ne-am implicat deoarece am constatat cu stupoare, inclusiv când predam la universitate, că studenţii nu cunosc judeţul! Da, vorbesc despre studenţii reşiţeni! Este şi motivul pentru care, pe vremea respectivă şi pe banii mei, în octombrie-noiembrie, până nu se ducea complet frunzişul, îi duceam pe studenţi pe linia ferată Anina-Oraviţa, iar în primăvară, la Ochiu Bei. Şi asta am făcut-o aproape 10 ani. Cam 70% dintre ei nu cunoşteau ce are de oferit judeţul Caraş-Severin!“, a răspuns Nadia Potoceanu.

De ce a ratat Reşiţa proiectul cu sârbii din Veliko Gradişte

Natura, judeţul oferă, o întrerupem noi, servindu-i provocator un fel de şablon dnei dr. ing. Potoceanu. „Da, dar aici începe acel «dar» nemaipomenit! Există o foarte mare inerţie vizavi de ceea ce putem şi ce vrem să facem. Degeaba vrei, dacă nu poţi!“, afirmă foarte apăsat Nadia Potoceanu. Care ne-a oferit apoi un exemplu pornind de la proiectul „Provocarea şi oportunitatea dezvoltării turismului în teritoriul nostru comun“, derulat de Fundaţia Activity din Reşiţa împreună cu parteneri sârbi şi cu Primăria Moldova Nouă. Un proiect cu finanţare europeană, a cărui valoare totală depăşeşte 230.000 de euro.

 „Aş fi vrut, de exemplu, ca acele căi pe care orăşenii să se plimbe, dotate cu mobilier stradal şi echipament sportiv, care se fac la Moldova Nouă, să fie făcute la Reşiţa. Numai că eu am simţul onestităţii, zic eu, şi nu vreau să intru în conflict de interese. Mi-aş fi dorit teribil ca proiectul să fie făcut la vremea respectivă cu Primăria Reşiţa, ca partener local, nu cu Primăria Moldova Nouă. Din păcate, şi acuma, dacă voi scrie un proiect, va fi probabil cu o altă primărie, Primăria Anina, deoarece la Reşiţa sunt consilier local (Partidul Verde, n.r.) şi mi-e frică, suflu şi-n iaurt, pentru că lumea este foarte ciudată“, spune vizibil dezamăgită Nadia Potoceanu.

CITEŞTE ŞI: Activity aruncă mănuşa! Se caută brand turistic pentru Banat!

Festival de poezie? Pe datorie!

Aceasta oferă şi un exemplu dintr-o altă zonă de activitate a Fundaţiei Activity, prin care demonstrează acelaşi lucru: „V-am spus, astfel, şi motivul pentru care Festivalul Internaţional de Poezie din luna mai, de la Reşiţa, este gestionat în totalitate de Fundaţia Activity! Lumea nu ştie acest lucru, pentru că eu, am zis, probabil că, după o anumită vârstă, e bine ca omul să stea mai în banca lui, tineretul e cel care ar trebui să se afirme. Iar anul trecut, la acest festival, nu am primit niciun ban de la Consiliul Judeţean, deşi acolo am şi depus proiect, pentru că n-aş fi fost în conflict de interese, iar de la Primăria Reşiţa nici nu am cerut. Motiv pentru care şi acum am rămas cu datorii la cazare, pe care le plătesc din banii mei. Pentru că altfel nu se poate! Deci, dacă vrei să faci ceva, este foarte greu. Totul este foarte scump şi oamenii au o anumită inerţie“.

Târg gastronomic la Reşiţa

În cadrul aceluiaşi interviu, Nadia Potoceanu a anunţat că, foarte curând, la Reşiţa va avea loc un târg gastronomic.

„Vom avea la Reşiţa un târg gastronomic în luna martie, avem oferte pentru două locaţii. Este un târg la care produsele nu se pun în vânzare, vor veni ofertanţii cu produse specifice zonei noastre. Târgul va avea loc fie în curtea Universităţii Eftimie Murgu, fie la Casa de Cultură. Eu, personal, aş opta pentru universitate, deoarece e curtea foarte mare şi se poate face o treabă frumoasă. Cei de la Moldova Nouă au făcut un târg gastronomic deosebit, foarte fain, chiar mi-a plăcut“, a mai spus preşedintele Fundaţiei Activity.

Nadia Potoceanu a atins şi alte aspecte privind probleme din turism şi din administraţia publică, asupra cărora vom reveni. Interviul integral acordat în redacţia Express de Banat îl puteţi urmări mai jos.

YouTube video

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/