Ultima probă, finalizată cu absenți și eliminați

Candidaților la examen nu le ajunge bagajul propriu de cunoștințe, drept pentru care încearcă să completeze lipsurile cu fițuici, telefoane sau handsfree.

Nici ultima probă la BAC nu scapă fără fraudare. Cinci elevi au fost eliminați pentru că au încercat să copieze în timpul examenului, deși știau că sunt supravegheați atât de asistenți cât și de camere video.

S-a întâmplat în trei centre de examinare din județ, la Reșița, Caransebeș și Băile Herculane. Trei candidați, ce au susținut examenul la Centrul de Examinare Grup Școlar Forestier din Caransebeș, au folosit telefonul mobil ca sursă de inspirație, conectat la internet sau handsfree. La fel a fost prins și un candidat la Colegiul Tehnic Reșița, iar ultimul dintre ei, cel de la Liceul Hercules din Băile Herculane, a fost prins cu o fițuică. Trei dintre cei cinci elevi au susținut examenul la biologie, iar ceilalți doi au avut ca probă geografia.

Din totalul de 757 elevi ce trebuia să susțină astăzi examenul, doar 579 s-au prezentat în centrele de examinare. Toți candidații prezenți la examenele din această sesiune își vor afla notele pe doi septembrie.