Primăria Mehadia a găsit soluția tehnică pentru a duce la bun sfârșit un proiect demarat cu mai mult timp în urmă, dar care s-a împotmolit pe parcurs, lăsându-i astfel fără speranță pe cei aproape 700 de localnici din satul Valea Bolvașnița.
O investiție derulată cu fonduri europene în localitatea Valea Bolvașnița, comuna Mehadia, avea toate șansele să rămâne nefinalizată, iar autoritățile locale nevoite să returneze banii alocați prin proiect. Din fericire, în ultimul moment, conducerea Primăriei Mehadia a găsit soluția salvatoare pentru continuarea proiectului.
„Lucrăm la un proiect mai vechi, și anume, la alimentarea cu apă în localitatea Valea Bolvașnița, care a fost demarat de vechea administrație locală și sistat aproape trei ani de zile. Vorbim despre un proiect integrat, derulat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), mai exact, pe fosta Măsura 322, și care prevedea, inițial, furnizarea apei prin foraj. La momentul la care s-au realizat săpăturile, s-a constatat că nu există strop de apă în pământ. Așa că am fost nevoit să găsesc soluții, iar în urma discuțiilor avute cu proiectantul și constructorul, am convenit să facem captarea apei de la suprafață.”, ne-a declarat Grigore Bardac.
Primarul comunei Mehadia mai spune că, spre norocul său, a găsit înțelegere la toți factorii implicați în derularea proiectului, reușind astfel să reia la timp lucrările, pentru a se încadra în termenul final dat de finanțator.
„Suntem în grafic, sper ca la începutul lunii decembrie să facem și recepția finală la alimentarea cu apă. Se lucrează în ritm alert, cu muncitori, cu utilaje, se asamblează camera tehnică, bazinul de captare, care are o capacitate de 200 mc, se va monta și stația de filtrare, tratare și clorinare, hala care o deservește, se fac toate lucrările prevăzute prin proiect. Mă bucur că intrăm în linie dreaptă cu acest proiect, pe care dacă nu-l terminăm acum riscam să pierdem finanțarea și să returnăm toți banii alocați de AFIR. Și, doamne ajută, că am reușit să mobilizăm toți factorii implicați, mă refer aici la constructor, proiectant, diriginte de șantier, astfel încât să ne încadrăm în ultimul termen dat de AFIR, și anume, începutul lunii decembrie pentru recepția finală.”, a precizat primarul Grigore Bardac.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
ANUNȚ OPRIRE APĂ în Reșița – avarie – 17.08.2026 – str Romulus Ladea si str N. Grigorescu – interval orar 11:45 până la 15:30 În vederea eliminării unei avarii...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Ioana Toma |
17 August 2026
Bolojan, despre întâlnirea cu președinta CCR: „Se încearcă să se facă din țânțar armăsar”
Cristian Rădoi |
17 August 2026
AUR, atac dur împotriva CCR, după întâlnirea Tănăsescu-Bolojan: Un biet instrument politic
Ioana Toma |
17 August 2026
Tomac: Președintele va face o nouă desemnare pentru funcția de premier. „Va trece în mod sigur”
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

