Ucis „din greșeală” pentru o doză de bere!

above view of legs of young man shot dead lying on asphalt outdoors

Un bărbat de 38 de ani și-a găsit sfârșitul după ce a fost agresat pentru o doză de bere! S-a întâmplat pe o stradă din Reșița. Omul a ajuns la spital cu lovituri în zona picioarelor, dar a murit după patru zile.

Este posibil ca totul să fi plecat de la o glumă, dar s-a terminat tragic pentru un bărbat de 38 de ani din Reșița. În 20 octombrie, după ora 18.00, acesta se plimba cu o doză de bere în mână în spatele blocului nr. 8 de pe Bulevardul Republicii din Reşiţa. Un tânăr de 29 de ani a încercat să-i smulgă din mână berea, însă primul bărbat a opus rezistenţă, motiv pentru care celălalt tânăr l-a îmbrâncit şi apoi i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona tibiei victime sale, care a căzut la sol. În cădere, bărbatului i-a scăpat doza de bere din mână și s-a spart la impactul cu solul. Cel de 29 de ani s-a aplecat, a luat doza de bere în mână şi a aruncat-o, văzând că aceasta este spartă. Mai apoi s-a făcut nevăzut.

Bărbatul lovit a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgență Reşiţa, pe secţia de Ortopedie și a murit în data de 24 octombrie. Procurorii spun că moartea a fost cauzată de o fractură deschisă.

Agresorul a fost reținut abia în 27 octombrie pentru 24 de ore, după care Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a formulat în data de 28 octombrie propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile la Tribunalul Caraş-Severin, propunere care a fost admisă.

Tânărul de 29 de ani din București, care locuia la Reșița cu bunica sa, fiind angajat pe raza municipiului, este cercetat pentru săvârșirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie urmată de moartea victimei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/