Primul spectacol va avea loc în 9 mai, de la ora 19, la Casa Tineretului din Timișoara. Intrarea este liberă.
Inițiativa organizării acestui turneu îi aparține maestrului Matei Ioachimescu, cadru universitar la Facultatea de Muzică și Teatru a UVT. În cadrul spectacolelor din turneul ICONS, publicul va putea asculta, reinterpretată la flaut, muzica unor trupe legendare precum Pink Floyd, Queen, Michael Jackson, Deep Purple sau Aerosmith.
Alături de Matei Ioachimescu, considerat un adevărat „rockstar” al muzicii clasice, se vor afla pe scenă marimbafonista Irina Rădulescu, The Romanian Flute Ensemble – format din flautiștii Tabea Bebeșelea, Katica Lázár, Eduard Miclea, Bella Moisa, Romina Onișor și Riana Savu – alături de Maria Rizea la tobe.
Turneul național ICONS este organizat de Asociația Scena Muzicală și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
ICONS se va desfășura între 9 și 25 mai. Vor fi organizate spectacolele în nouă orașe: Timișoara, Sibiu, Cluj Napoca, Bistrița, Baia Mare, Brașov, Buzău, Ploiești și București. Programul evenimentelor poate fi consultat aici.
Dănuț Groza confirmă că va candida pentru un nou mandat la Primăria Sânnicolau Mare în 2028, dar evită să spună sub ce siglă. Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, transmite...
Raluca Pantea |
10 July 2026
Ariana Popescu |
10 July 2026
Alina Dragomir |
10 July 2026
Muzică Folk și bere rece, la Oravița. Două seri cu concerte și energie bună
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

