Turneu de fotbal în memoria profesorului Moise Străinescu

Clubul CS Moldova Nouă, împreună cu Primăria și Consiliul Local Moldova Nouă și Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin, organizează miercuri, la ora 11.00, turneul de fotbal în memoria profesorului Moise Străinescu, turneu aflat la prima ediție.

La competiția sportivă s-au înscris șase echipe: CS Moldova Nouă, AS Dunărea, CS Oravița, FCM Școlar Reșița, Juventus Timișoara și o echipă din Severin, juniorii, copiii generației 2008, disputându-și locul pentru podium pe stadioanele prof. „Moise Străinescu” și „Dunărea” Moldova Nouă.

În vederea susținerii materiale a evenimentului sportiv, administrația de la Moldova Nouă a aprobat, din bugetul local, suma de 3.000 de lei, banii care să acopere masa și premierea participanților la competiție: cupe, diplome și medalii.

Pe viitor, organizatorii acestui demers s-au arătat deschiși pentru continuarea edițiilor competitive an de an, mai ales că turneul de fotbal al juniorilor se desfășoară în perioada minivacanței dintre lunile octombrie și noiembrie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/