Cel mai important obiectiv turistic din comuna Coronini, cetatea Sfântul Ladislau, nu va fi deschis publicului prea curând, și asta pentru că lucrările de restaurarea sunt abia la început.
Demarate în toamna anului trecut, la trei ani de la semnarea contractului de finanțare, lucrările de restaurare și consolidare a fostei fortificații medievale de pe malul Dunării demarează timid, dar sigur. „De curând s-au încheiat săpăturile arheologice și vor începe ușor-ușor și lucrările propriu-zise. Cetatea nu va avea acoperiș, mi-ar fi plăcut să fie așa, dar din păcate, așa cum am mai spus și cu alte ocazii, nu am găsit nici o imagine, astfel încât să ne facem o idee de cum arăta aceasta. Așa că am mers pe mâna arhitectului, care a gândit o reabilitare și o amenajare a zonei. La final, va fi un punct de atracție turistic important pentru zona noastră”, spune primarul comunei Coronini, Ilie Boboescu.
Restaurarea obiectivului istoric presupune lucrări complexe de conservare a zidurilor și turnurilor cetății cu asize de piatră, amenajarea de platforme, pasarele și alei pietonale, construirea unui corp anexă, realizarea unui punct de belvedere prin amenajarea Turnului 3 de Sud-Vest, realizarea iluminatului arhitectural și ambiental și amenajarea incintei sitului.
Valoarea totală a investiției este de 19,8 milioane de lei, din care 19,3 milioane de lei reprezintă finanțare europeană, asigurată prin Programul Operațional Regional 2014-2020.