Turiștii, dornici să viziteze Pojejena. Și-au făcut deja rezervări pentru lunile de vară, în ciuda pandemiei

casinoherculane by sungarden

După ce au ratat câteva momente de relaxare înconjurați de natură cu ocazia sărbătorilor pascale și a weekendului prelungit de 1 Mai, românii din vestul țării și nu numai se pregătesc să revină în Clisura Dunării. Imediat ce președintele țării a subliniat că data de 14 mai va fi ultima zi de stare de urgență pe teritoriul României, oamenii au început deja să dea telefoane, aceștia făcând rezervări pentru lunile de vară.

În comuna condusă de edilul Mira Radovancovici, spre exemplu, administratorii celor două pensiuni trudesc de zori pentru a duce la bun sfârșit lucrările de modernizare, eforturile depuse având ca scop oferirea unor servicii de calitate clienților care le vor călca pragul.

„Din cauza pandemiei, toți cei care au avut programări încă din toamna anului trecut pentru perioada de Paște sau 1 Mai și-au cerut banii înapoi. E clar că segmentul turistic a avut de suferit din cauza noului coronavirus. Sperăm ca lucrurile să se redreseze în lunile următoare, mai ales că oamenii au început deja să facă rezervări pentru restul lunilor din sezon: iunie, iulie, august și chiar septembrie.”, a explicat primarul comunei Pojejena.

Referitor la ce pot face și vizita, turiștii în contextul în care plimbările pe Dunăre cu bacul între Moldova Nouă și Golubac nu pot fi încă efectuate, la fel cum nu poate fi practicat nici pescuitul sportiv, șeful administrației publice locale cărășene a subliniat:

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

„80% dintre cei care ne vizitează vor să se bucure de liniște, aceștia provenind din marile oraşe ale ţării. Din experiența anilor anteriori, oamenii părăseau locul de cazare dimineața pentru vizita mănăstirile de pe raza comunei Socol, pentru a se plimba pe Clisura Dunării, pentru a vizita Capul lui Decebal, Cascada Bigăr și se întorceau seara. Acum, infrastructura îi ajută foarte mult. Ei se cazează aici, dar vizitează tot ceea ce este de vizitat în județ”.

Sursa foto: romaniamama.ro.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/