Administrația locală din Prigor, comuna cu cel mai lung tronson de Via Transilvanica din țară (42 km) și unde se găsesc numeroase obiective turistice extraordinare, prea puțin cunoscute publicului, a cumpărat, de curând, o casă veche, pe care dorește să o reabiliteze și să o introducă în circuitul turistic.
Simona Miclău, primarul comunei Prigor, spune că acest lucru nu se va întâmpla însă peste noapte, pentru că proiectul este unul care necesită timp, primăria nedorind ca reabilitarea să se facă cu materiale și mijloace de lucru moderne.
„Căsuța este mică, dar cochetă și păstrează încă parfumul anilor de demult. Exact așa vrem să o și păstrăm. Este poziționată, oarecum, în zona centrală a localității Prigor, așa că turiștii nu se vor abate prea mult de la drumul principal. Are și un cazan de țuică și o moară de măcinat făina lângă. Ideea de a cumpăra această casă și de a o repara, dar nu cu materiale moderne, ci cu cele pe care le aveau la îndemână străbunicii noștri, ne-a venit din dorința de a pune la dispoziția turiștilor care ajung în zona noastră o casă țărănească. Cu siguranță vor fi mulți cei care-și vor dori să experimenteze dormitul într-un astfel de loc, fără facilitățile moderne de care ne bucurăm astăzi.”, ne-a declarat Simona Miclău.
Proiectul va demara în vara aceasta, iar toate intervențiile se vor face cu mână de lucru locală, destul de greu de găsit în zilele noastre, recunoaște primarul comunei Prigor. „Ne apucăm de ea în perioada următoare. Cu siguranță nu o vom termina vara aceasta, pentru că sunt multe de făcut la ea. O să începem cu acoperișul și grinzile. Este destul de mult de lucru la ea, și nu ne dorim să iasă un kitsch. Sperăm să găsim cât mai mulți oameni din comunitate pricepuți, care să ne dea o mână de ajutor și să iasă în final un proiect frumos, așa cum ni-l dorim.”, a mai spus Simona Miclău.