Ansamblul Puțului I din Anina, monument industrial de clasă A, va fi restaurat, conservat, reabilitat și pus în valoare, printr-un proiect finanțat prin Programul Operațional Regional. Tot aici, va lua naștere Muzeul Mineritului Anina, care va deveni cu siguranță un punct de atracție pentru vizitatorii Banatului Montan și nu numai.
Una dintre cele mai adânci mine din Europa este pe cale să devină cel mai mare muzeu al mineritului din România. Lucrările la fosta mină, închisă în 2006, au demarat anul trecut în luna noiembrie, iar de conservarea și punerea în valoare a obiectivului se ocupă o firmă din Baia Mare.
„Lucrările la mină sunt în plină desfășurare, în prezent acestea fiind realizate în proporție de 40%. De curând, s-a turnat și placa de beton pe gura puțului și s-au reabilitat trei corpuri de clădire. S-a reparat, de asemenea, acoperișul și s-a curățat turnul de la mașina de extracție, care a fost vopsit cu grund, pentru a fi protejat. Constructorul este o firmă serioasă din Baia Mare, de care suntem mulțumiți. Au înaintat foarte bine cu proiectul, au muncit bine, chiar și pe perioada iernii, iar la Anina iernile sunt grele. Și, totuși, au menținut ritmul lucrărilor. În următoarea perioadă, am înțeles că vor să se ocupe de partea de instalație, instalație sanitară și instalație electrică. Am primit și oferta pentru lift, pentru că va fi o coborâre de 50 de metri, și pentru care trebuie să obținem unele autorizații, după care urmează să fie amenajată și o fostă galerie, pentru a se putea ieși dintr-o parte în alta. Intrarea va fi pe la poarta Puțul I și se va ieși pe Strada Oltului.”, ne-a declarat Daniel Danu, viceprimar cu atribuții de primar al orașului Anina.
Danu este convins că, odată finalizat proiectul, unic în țară, Anina nu va fi ocolită de turiști: „Acest muzeu o să fie un punct de interes pe harta țării, pentru că nu mai există un astfel de proiect, și atunci, cu siguranță, că va fi un punct de atracție, nu doar pentru bănățeni, ci și pentru cei din țară.”
Valoarea proiectului este de aproximativ trei milioane de euro, contribuția Primăriei Anina fiind de 2%. Suma pentru cofinanțarea proiectului a fost prevăzută deja în buget, și, potrivit declarațiilor viceprimarului Danu, constructorul are în vedere ca inaugurarea obiectivului să aibă loc în vara anului viitor.
FOTO: ADR Vest