Romeo Dunca e de neatins de instituțiile statului și, în loc să demoleze ce a construit sfidând legea, bagă în conturile firmei administrate de fiul său mii de euro pe zi! Transportă personal turiștii la cabana din munți, cu elicopterul!
Dunca a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin (și) pentru că Marcel Vela și Nelu Popa, doi oameni care se bucură de mare credibilitate în rândul cărășenilor, au garantat pentru corectitudinea, onestitatea și bunele intenții ale afaceristului de la Timișoara. Tot președintele PNL Caraș-Severin și primarul Reșiței sunt obligați acum, în fața probelor de necontestat, să-l scoată pe mult prea cinstitul Romeo Dunca pe ușa palatului administrativ, cerându-le scuze cărășenilor că, fie s-au lăsat la rândul lor păcăliți, fie au ascuns cu bună știință adevărata față a celui care conduce astăzi cea mai importantă instituție din Caraș-Severin. Față pe care Express de Banat o dezvăluie într-un serial, în care vor fi prezentate documente oficiale, imagini și înregistrări, care nu lasă loc de interpretări. Care sunt legate doar de interese personale, de bani și de marea afacere „Muntele Mic” și, din păcate, nu de Consiliul Județean și de mult promisa dezvoltare a Banatului Montan.
Ideea că Romeo Dunca și-a dorit să fie șef al Consiliului Județean Caraș-Severin (doar) pentru a-și proteja propriile afaceri prinde tot mai mult contur. Milionarul de la Timișoara face cam tot ce vrea în Munții Banatului, sfidând orice lege. În primul rând, pe cea a bunului simț. Apoi legile Codului Civil și poate chiar pe cele din Codul Penal. Se întâmplă asta de vreo 15 ani încoace. Evident, cu largul concurs al instituțiilor statului, care-l protejează. Unele s-au lăsat cumpărate de banii murdari ai lui Romeo Dunca, altele s-au lăsat influențate de puterea pe care i-o conferă astăzi funcțiile politice și administrative pe care acesta le deține. Ba chiar despre unii magistrați există trase semnale că ar fi judecat strâmb, în avantajul firmelor familiei Dunca. Asta ca o consecință a traficului de influență ce ar fi fost exercitat de oameni care au legături nefirești în instanțele din Caraș-Severin, Arad și Timiș. Iar Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă în România, a ținut cont de semnalele respective. Dovadă că nu iese fum fără foc! Dar despre toate astea, cu documentele pe masă, în zilele următoare.
Despre faptul că Romeo Dunca a dat șpagă pentru afacerile de pe Muntele Mic se știe. A recunoscut-o până și el, în fața procurorilor anticorupție și judecătorilor! Se știe și despre faptul că a construit ilegal o cabană, sus în munte, unde se ajunge doar cu elicopterul. Într-o arie protejată! Acolo unde doar el și-a permis să facă așa ceva și nimeni altcineva. Pe proprietatea celor care au băgat în buzunar șpăgile oferite de actualul președinte CJ. Oferite de omul cinstit pentru care au garantat Vela și Popa. „Romeo Dunca este un om de succes în zona de afaceri. Este un om corect, care vrea să facă ceva pentru Caraș-Severin. Romeo Dunca e un om cinstit și dorește să facă lucruri bune pentru Caraș-Severin. Romeo Dunca este acum omul potrivit la locul potrivit!”, spunea recent Marcel Vela. „E maramureșean încăpățânat, dar este cinstit, onest și face treabă!”, dădea asigurări și Nelu Popa. În urmă cu doar două luni.
Detaliile din spatele acestei cabane au fost ascunse opiniei publice și asta pentru că-l devoalează pe cinstitul Romeo Dunca. Există însă o sentință judecătorească definitivă care arată că a încălcat legea cu tupeu, neținând cont de nimeni și de nimic. Aceeași sentință îl obligă să demoleze ce a construit ilegal, dar șeful județului se folosește de tot felul de șmecherii pentru a evita executarea. Sfidează și astăzi, când face pe justițiarul și acuză în stânga și-n dreapta și își vede liniștit de afaceri. Și cum la actualul președinte Dunca limita e cerul, în cabana pe care a construit-o ilegal s-a apucat să facă turism! Și face asta chiar acum, când e primul om în Caraș-Severin!
Fără să-l deranjeze cineva, câștigă o mulțime de bani într-o construcție ridicată ilegal! O afacere în care și-a băgat și copiii, pe Cristi și Brigitte. Când orice alt operator de turism se supune rigorilor legii, când orice hotel, pensiune sau cabană nu poate funcționa fără avizele instituțiilor abilitate, SC Nordica Turism SRL cazează și oferă servicii de restaurant într-un imobil construit ilegal, pentru care nu există niciun fel de document! Activități din care se obțin, după cum vom arăta pe parcurs, sume uriașe. Mai mult decât atât, instanțele de judecată analizează și legalitatea celei mai mari a investiții a lui Romeo Dunca pe Muntele Mic, Telescaunul Vâlsanu. În această afacere a fost nevoie de intervenția instanței supreme, pentru că existau destule suspiciuni cu privire la corectitudinea judecătorilor și presiunile exercitate de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. O afacere de milioane de euro, care are toate șansele să se dovedească și ea profund ilegală! Dar o afacere din care, până una, alta, familia Dunca se îmbogățește. O afacere ale cărei detalii explozive le vom dezvălui în episoadele următoare.
Dar să le luăm pe rând. Mai întâi, despre cum face astăzi familia Dunca turism într-o cabană ce nu are autorizație de construire și pe care e obligată prin sentință judecătorească să o demoleze, fiind profund ilegală. Ridicată în 2009, în perioada în care Romeo Dunca îi mituia pe primarul comunei Zăvoi și pe mai mulți funcționari ai aceleiași instituții pentru a face afaceri în condiții super avantajoase, cabana din masivul Brusturu poate fi închiriată astăzi pe site-uri destinate în special iubitorilor de natură și sporturi de iarnă din străinătate. Dar și românilor cu mare dare de mână. Ce înseamnă legea pentru Romeo Dunca nu o spunem noi, ci judecătorii. „Încă de la demararea lucrărilor de construcție, Romeo Dunca a avut cunoștință de faptul că terenul pe care începuse edificarea cabanei se află în litigiu. (…) Romeo Dunca a avut cunoștință că a edificat cabana în perimetrul Parcului Național Munții Țarcu, declarat Sit Natura 2000, zona fiind supusă unor condiții de construire extrem de restrictive datorită impactului pe care orice asemenea construcție l-ar putea avea asupra mediului, aspect care nu l-a împiedicat însă să continue ridicarea construcției”, subliniază judecătorii. A se vedea sentințele civile 341/2017 – Judecătoria Caransebeș, 109/A/2019 și 402/2019 – Tribunalul Caraș-Severin. Deci, Romeo Dunca știa că nu are voie să construiască acolo, știa că e arie protejată! Dar nu i-a păsat. Nici de lege, nici de mediu, de nimic. Doar e în topul celor mai bogați români!
Mai are rost să amintim că nu avea niciun act care să-l lege în vreun fel de terenul respectiv?! Ei bine, când a fost luat la întrebări, a încercat să acopere fărădelegile cu hârtii. Ulterior construirii cabanei, a semnat un contract de asociere în participațiune cu Consiliul Local Zăvoi, în care a inclus și cabana care era deja construită. A încercat să dea o aparentă formă de legalitate. În realitate, a construit cu tupeu pe un teren ce nu-i aparținea, pe care nu-l închiriase sau concesionase, care, în plus, mai era și într-o arie protejată. Cinstit, onest, un exemplu de urmat, într-adevăr! Sau nu?!
Justiția și-a făcut treaba până la un moment dat, iar o sentință definitivă și irevocabilă, din 7 martie 2019, a precizat clar: „desființarea în termen de 6 luni a cabanei în regim demisol, parter și mansardă și magazia aferentă, ambele edificate în masivul Brusturu”. Romeo Dunca s-a făcut și se face în continuare, chiar și acum, când ocupă cea mai importantă funcție în Caraș-Severin, că plouă. Înainte de finele lui 2019, cabana ar fi trebuit demolată. E în picioare și astăzi, iar familia Dunca face bani frumoși cu ea. Se îndoiește cineva de asta?! Atunci, să bage mâna adânc în buzunar, să scoată 1.000 de euro pentru mai puțin de 24 de ore și poate petrece în vârf de munte în superba cabană ilegală. La capătul unui zbor de doar câteva minute cu elicopterul. Cu Romeo Dunca la manșă!
Pentru rezervare și informații puteți accesa site-ul travlocals.com, iar pentru detaliile unui sejur de vis negociați la telefon, direct cu Brigitte Dunca, fata președintelui. Dar mai bine să aflați chiar acum cum se dezvoltă turismul în Caraș-Severin. „Cabană exclusivistă în sălbăticia Carpaților – transport cu elicopterul!”, e anunțul cu care își ademenește președintele CJ clienții. „Ultra-confortabilă și accesibilă doar cu elicopterul, această cabană exclusivistă este pentru cei care își doresc să se bucure de natură la maximum! Mâncarea, băutura și transportul cu elicopterul sunt incluse. Această cabană exclusivistă se află în Munții Țarcu, la doar câțiva kilometri de Aeroportul Internațional Timișoara. De la baza muntelui (Stațiunea Muntele Mic) veți fi preluați de elicopter și duși chiar în fața ușii cabanei.”, se adaugă în descrierea serviciilor, astfel încât să nu mai aveți motive să stați pe gânduri. Vreți să știți prețul?! 250 euro/noapte/persoană! Cu condiția unui grup de minimum 4 persoane și minimum 2 nopți de cazare. Dar sunt și pachete pregătite, pentru mai multe zile și cu tot felul de servicii incluse. Fotografiile care însoțesc anunțul demonstrează și ele ceva. Că Romeo Dunca are gusturi rafinate, că face lucruri frumoase. Frumoase, dar pe lângă lege! De parcă asta mai contează la un milionar în euro, care mai e și președinte de consiliu județean!
Despre această cabană de lux, la un moment dat, Romeo Dunca spunea că este o construcție provizorie, de care a avut nevoie pentru a studia fenomenele meteo, să știe exact unde și cum bat soarele și vântul, unde e locul ideal pentru amenajarea pârtiilor de ski. Nu i-a ieșit. I-a ieșit o ditamai cabana de lux. Altădată, când imaginile i-au demontat prima variantă și când intrase deja în scena politică, și-a luat chiar un angajament: „Eu o să fac ceea ce sunt obligat să fac, în momentul în care sunt obligat. O să mă conformez și gata. Nu trebuie să facă nimeni legi speciale pentru mine. Exista o posibilitate de intrare în legalitate cu ea, am făcut pașii respectivi, am depus documentația, suntem pe un drum care la capăt are o luminiță.” Da de unde! Pentru suma corectă, Romeo Dunca te duce chiar el cu elicopterul la cabana din masivul Brusturu. La cea pe care a construit-o ignorând orice lege și pe care refuză să o demoleze, așa cum îl obligă instanța. Te duce oricând, la orice oră. Chiar și în timpul săptămânii, în orele în care ar trebui să fie la Consiliul Județean, să dezvolte Caraș-Severinul! Dacă se îndoiește cineva, mâine, pe expressdebanat.ro, prezentăm dovezile. Până atunci îl invităm pe președintele Dunca să explice de ce nu demolează ce a construit ilegal, de ce nu respectă legea și sentințele judecătorești nici măcar acum, când e cel mai important om din Caraș-Severin, și dacă așa are de gând să dezvolte turismul în Banatul Montan. În interes propriu, pe lângă lege!