Tur ghidat pentru adulți al expoziției „Jocul cu hazardul” și ateliere pentru cei mici – asta îi așteaptă pe timișeni la Muzeul de Artă, de Ziua Județului Timiș.
Între 27 și 28 iulie, Palatul Baroc prinde viață și se transformă într-un spațiu în care publicul de toate vârstele poate sărbători prin creativitate și artă.
Joi, 27 iulie 2023, de la ora 18.30, publicul adult este așteptat să participe la un tur ghidat gratuit, în cadrul expoziției „Jocul cu hazardul: Romul NUȚIU. O retrospectivă/ Playing hazard: Romul NUȚIU. A retrospective”.
„Participanții vor avea șansa să pătrundă, alături de curatoarea expoziției dr. Andreea Foanene, în universul unuia dintre cei mai importanți artiști locali, care a dobândit o recunoaștere internațională în contextul expresionismului abstract, tipic ultimelor decenii. Numărul maxim admis este de 20 de persoane, cu înscriere prealabilă la numărul de telefon 0728278632”, transmite Muzeul de Artă.
Vineri, 28 iulie 2023, între orele 10:00 – 11.30, copiii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, sunt invitați să ia parte la un atelier de mediere culturală. Pedagogii muzeali, coordonați de muzeograful Alexandru Babusceac, au pregătit activități speciale, caracteristice categoriei de vârstă, care vizeză familiarizarea participanților cu patrimoniul cultural al muzeului, al județului Timiș și al Banatului. Astfel, copiii pot participa la atelierul de tehnici mixte desfășurat în contextul expoziției Timișoara – Portretul unui oraș, unde vor avea prilejul de a cunoaște Timișoara prin prisma interpretărilor simbolice ale celor mai reprezentative obiective ale orașului, realizate de artiști timisoreni.
Înscrierile se fac la numărul de telefon 0728278632, în limita locurilor disponibile – maxim 15 copii, iar participarea este gratuită doar pentru copii.
Album aniversar cu personalități bănățene
De la ora 18.00, publicul este invitat să participe la vernisarea expoziției „Personalități din Banat”. Expoziția cuprinde peste șaizeci de lucrări grafice, semnate de artistul Aurelian Scorobete care redau portretele celor mai reprezentative personalități istorice ale Timișoarei și Banatului: oameni politici, artiști, muzicieni, arhitecți etc.. Eugeniu de Savoya, Carol Telbisz, Johann Nepomuk Preyer, Alexandru Mocioni, Laszlo Szekely, Ioachim Miloia, Traian Grozăvescu, Victor Vlad Delamarina sunt doar câteva nume ale personalităților care și-au lăsat amprenta asupra istoriei locale și care vor fi prezente în lucrările expuse. Alături de acestea se vor regăsi portretele suveranilor României: Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea, Mihai I și al Majestății Sale Margareta.
Expoziția va fi deschisă publicului, în Galeria L, până în data de 17 septembrie 2023.