Tumorile Spitalului Județean de Urgență Reșița au fost ținute ascunse!

liliana gherle demasca nepasarea din spitalul judetean de urgenta resita
untitled design set 970x90 px

Cea mai mare unitate spitalicească din Caraș-Severin a suferit de crasă nepăsare până să primească diagnosticul de spitalul groazei!

Liliana Gherle, președinta asociației „Uniți Reușim”, cea care a făcut minuni în spitalul groazei de la Reșița, face acuzații grave după ce a lucrat zi de zi timp de mai multe luni, în special pentru „vindecarea” Staționarului 3 și a descoperit lucruri revoltătoare.

„În 2021, am făcut cele 3 etaje la Staționar 3. În 2022, am bătut la ușa fundației Metropolis din București și am cerut ajutor pentru cele 3 radiologii de la Reșița. Am primit înțelegere. Am demarat anul trecut în octombrie, am reușit în 9 zile să izolăm camera cu plumb și să montăm aparatul. Mi s-a transmis că dacă nu facem cele două radiologii până în decembrie, pierdem aparatele! În 14 octombrie a venit primul aparat. Personalul care trebuia să-l pună în funcțiune fusese trimis din Germania. Camera respectivă nu era gata. Am muncit pe brânci, în două ore a fost gata, nu le-a venit să creadă că se poate monta aparatul. La Staționar 3 s-ar fi pierdut aparat de 600.000 de euro, la Staționar 1, de 1 milion de euro! Spitalul a beneficiat și de al treilea aparat care trebuia montat în ianuarie – februarie și a fost lăsat în garanție pe coridoarele spitalului. Nu este o glumă! Am fost la un prag de a pierde banii de la fundația Metropolis!”, a dezvăluit Liliana Gherle.

publicitate ziar expresb 1000x100

Președinta asociației „Uniți Reușim” acuză o lipsă crasă de interes, negăsind o altă explicație pentru care un aparat de radiologie atât de important a stat mai bine de șase luni în cutii, pe holurile spitalului, în loc să fie folosit: „Mai grav știți ce este? Eu sper ca organele abilitate ale statului să se sesizeze, probabil o să fac și eu o sesizare. La Staționar 3, de la sfârșitul lunii martie până la sfârșitul lunii mai, când s-a pus în funcțiune aparatul nou, nu a funcționat nici cel vechi! Aparatul nou era montat, nu era pus în funcțiune, iar cel vechi nu a mers deloc două luni! Au fost foarte mulți bolnavi internați în acea perioadă și chiar aveau nevoie de această imagistică.”

Din acest motiv, Liliala Gherle a făcut numeroase sesizări Consiliului Județean Caraș-Severin, conducerii spitalului, dar și Ministerului Sănătății, solicitând în trei rânduri trimiterea Corpului de Control al ministrului la Reșița. A avut convingerea că nu se vrea, nu că nu se poate, dar și că se întreține și se dorește escaladarea scandalului care oricum făcuse ca adevăratele probleme de la SJUR să fie trecute în plan secund. „Problemele sunt enorme și cred că acest circ cumva este mediatizat și este regizat tocmai pentru a atrage atenția în altă parte de la problemele reale ale spitalului. Vor să ascundă problemele reale ale spitalului. Nu am nimic cu fosta manageră și nu am nimic cu actualul manager, sunt un om de acțiune și un om obiectiv. În procesul în care asociația a intervenit, în procesul dintre doamna Stancovici și președintele Dunca, suspendarea a fost pe excepție, instanța nu s-a pronunțat cine are dreptate. Am considerat de cuviință să tragem un semnal de alarmă că societatea civilă nu mai poate! Chiar nu mai poate! Decidenții, cei care vor urma, să își aducă aminte că existăm și noi, societatea! Este timpul să începem să sancționăm greșelile! Interesul nostru este pacientul! Situația de la radiologii m-a făcut să intervin cu toată forța și în instanță. Ni se încalcă drepturile noastre, ale românilor!”, a mai spus Liliana Gherle.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/