Tulburean, trei victorii la start de sezon

Stiri si publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Campion naţional şcolar la slalom special în 2012, Alin Tulburean a venit acasă cu încă trei victorii ale noului sezon competiţional, desfăşurat sub egida Federaţiei Române de Schi Biatlon.

Ambiţia tânărului reşiţean i-a adus victoria în primele două etape ale Cupei Superschi pentru copii şi cadeţi, desfăşurate recent la Cavnic. De asemenea a avut o evoluţie la fel de bună şi în cadrul etapei de slalom special de pe pârtia din Valea Dorului, de la Sinaia, pe care a câştigat-o detaşat. Performanţa sa este extraordinară având în vedere că sportivul nu s-a refăcut fizic după cele şase săptămâni de convalescenţă. Această evoluţie se datorează antrenamentului riguros pe care l-a urmat în perioada premergătoare startului noului sezon. Sportivul clubului Adlernest, s-a pregătit temeinic în staţiunea montană Flattach, Austria, unde timp de zece zile s-a antrenat pe gheţarul din Mölltat împreună cu Ioan Gabriel Nan, campion naţional la schi alpin. Ajuns în ţară şi-a continuat pregătirea fizică, în cea mai mare parte, pe muntele Semenic.

Stiri Timisoara si Resita dacus 05 iulie 2024

Susţinut de tatăl său Victor Tulburean, schiorul reşiţean în vârstă de 16 ani a readus Reşiţa, după 48 de ani, pe podiumul schiului naţional de performanţă.

untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/