Declarațiile ministrului Eugen Nicolaescu, potrivit cărora ar urma să desființeze Direcțiile de Sănătate Publică și Casele de Asigurări de Sănătate i-a pus pe jar pe cei care conduc cele două instituții din Caraș-Severin. Asta mai ales că în sunt vizați aproape 120 de angajați.
Declarațiile pe care le-a făcut ieri ministrul sănătății, Eugen Nicolaescu au ridicat o serie de semne de întrebare atât în rândul celor care conduc cele două instituții publice, cât și în rândul angajaților, care sunt derutați și speriați că vor rămâne pe drumuri.
Directorul CJAS, Tudorița Nicula crede că este inadmisibil modul în care ministrul a procedat, mai ales că mai marele de la centru a adus o serie de jigniri la adresa angajaților, care nu au nicio vină. În plus, cel care a luat decizia să înființeze Casele de Asigurări de Sănătate, în 2005, este chiar cel care acum aruncă cu acuze în rândul angajaților și directorilor de instituții.
„Dacă e nemulțumit de birocrație, el a instituit-o! Domnul ministru a implementat-o, deci acum câțiva ani avea cu totul altă viziune asupra sistemului de sănătate. Nu înțelegem atitudinea lui, pentru că îi stă în putiință să reducă din birocrația pe care o invocă”, a declarat Tudorița Nicula, președintele-director general al CJAS Caraș-Severin.
Directorul Direcției de Sănătate Publică, Luca Dragoș este reținut atunci când vine vorba despre vreo declarație pe această temă. „Nu comentez! Cred în demnitatea funcțiilor publice și ea trebuie respectată, indiferent de situație”, a spus acesta.
Protest la nivel central
Până una alta, angajații Casei de Asigurări de Sănătate se gândesc să îi transmită ministrului o adresă, în care să își exprime nemulțumirea vis-a-vis de intențiile sale. „Încă analizăm formula pe care o vom folosi. Ori o vom trimite în numele tuturor directorilor de Case, ori o vor trimite angajații, în numele lor. Analizăm încă acest aspect”, a adăugat directorul CJAS.
Acesta a mai adăugat faptul că desființarea CAS-urilor ar însemna renaționalizarea sistemului medical, decizie care ar da rău la imaginea unui ministru liberal.