Tu ești gata de jazz? Poiana Lupului te așteaptă!

Mult a fost, puțin a mai rămas. Unul dintre cele mai așteptate evenimente ale verii, Gărâna Jazz Festival, e gata să bifeze o nouă ediție, artiștii reprezentativi ai jazzului european și mondial urmând să delecteze auzul publicului împătimit cu cele mai originale creații, totul într-un spațiu atipic, însă plin de poveste cum este Poiana Lupului.

Săptămâna aceasta, în perioada 6-9 august, artiști din Polonia, Germania, Austria, Marea Britanie, Cehia, Norvegia, Israel, Serbia și bineînțeles România se pregătesc să urce pe scena din Poiana Lupului în cadrul celei de-a 24-a ediții a Gărâna Jazz Festival, eveniment muzical de excepție axat să oprească timpul în loc, cele mai noi compoziții ale muzicienilor și diversitatea stilistică a proiectelor pregătite garantând un feedback pozitiv încă de la prima ascultare a pieselor.

Referitor la trupele care vor face ca timpul să fie măsurat în note de jazz, iată cum arată programul celor patru seri de concerte:

– joi, 6 august, ora 18.00: Balkanamera Jazz Q (România), Kasia Pietrzko Trio (Polonia), Fish in Oil (Serbia);

– vineri, 7 august, ora 18.00: Emy Drăgoi Group (România), David Helbock Trio (Austria), Naked (Serbia);

– sâmbătă, 8 august, ora 18.00: Marius Pop Band (România), Edgar Knecht meets Frederik Köster (Germania);

– duminică, 9 august, ora 18.00: VanDerCris (România), Per Mathisen Trio (Norvegia, Israel, Cehia), Shri (India/UK, UK, Israel, Serbia).

Legat de accesul în cadrul festivalului, ținând cont de contextul epidemiologic, începând de joi, în fiecare zi, de la ora 10.00, la intrarea în incinta festivalului (Poiana Lupului), spectatorii pot prezenta biletele pentru a fi scanate și a ridica brățările de acces. Pentru a evita aglomerația la intrare, publicul este rugat să facă acest lucru cât mai devreme posibil. Deoarece evenimentul este SOLD OUT, nu vor exista bilete de vânzare la casierie. Cum joi, vineri, sâmbătă și duminică, concertele se vor desfășura în intervalul orar 18.00-22.00/23.00, accesul publicului la festival va fi permis începând cu ora 17.00.

În atenția celor care nu a apucat să își cumpere un bilet, dar nu vor să rateze niciun moment din cadrul evenimentului muzical, Gărâna Jazz Festival va fi transmis live, totul pe pagina de Facebook: Garana Jazz Fest.

De asemenea, pentru a evita răspândirea COVID-19, fiecare participant va trebui să urmeze cu sfințenie restricțiile impuse de legislația în vigoare, asta însemnând:

– verificarea temperaturii. Persoanele a căror temperatură va depăși 37,3°C sau care vor refuza măsurarea acesteia nu vor avea permisiunea de a intra la festival;

– purtarea măștii va fi obligatorie pe tot parcursul festivalului, la fel și păstrarea distanței de 2 m între spectatori, cu excepția a membrilor aceleiași familii/grupuri de până la trei persoane;

– dezinfectarea mâinilor la intrarea și la ieșirea din incinta festivalului.

În cazul în care condițiile meteo vor fi mai puțin prielnice, hainele groase, pelerinele de ploaie sau umbrelele ar trebui să reprezintă un must have.

Eveniment organizat cu sprijinul Ministerului Culturii, Institutului Cultural Român, Consiliului Județean Caraș-Severin, Consiliului Județean Timiș, Primăriei Timișoara, Institutul Polonez / Instytut Polski w Bukareszcie și Centrului Cultural German din Timișoara.

Informațiile despre posibilitățile de transport în zonă, cazare și o vacanță cu jazz la Gărâna sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro.

Sursa foto principal: thedocumentrecordsstore.com.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/