Tu ce vei face în această noapte? Vii și tu cu Mine, la Revelion?

171525

Este noaptea dintre ani, acea noapte magică pe care o trăim în cel mai intens mod cu putință, ne facem planuri, visăm, sperăm într-o lume mai bună. Sunt gânduri izvorâte din suflet pentru suflete care-și caută alinarea și evadarea din realitate. Realitatea noastră, cea lumească, sau realitatea Lui, a Celui fără de care nimic nu ar fi posibil?

Preotul M.C. ne îndeamnă la reflecție.

Ia-ți 10 minute, mergi într-un loc liniștit și citește cu multă atenție. Sunt cuvintele scrise în puterea nopții de către un părinte care te iubește și îți sunt adresate ție. Da, chiar ție! Acel tu, cel care cauți ceva și poate că lumina este încă mult prea slabă ca să îți lumineze pașii prin întunericul ce a pus de mult stăpânire peste noi.

„Nu, nu vă voi scrie vreo urare pentru anul care vine, ori vreun gând de bilanț pentru anul care stă să apună.
Motivul pentru care vă scriu e unul cât se poate de concret și de pragmatic: Revelionul (sau noaptea dintre ani), acel moment festiv în care arătăm, de fapt, ai cui suntem fiecare.

Ca unul care a trăit aceasta noapte în cam toate formele lumești posibile, de la Revelioane la lumina lumânării (fără curent electric, fără artificii și fără muzică), până la Revelioane cu multă șampanie și altele asemenea, ori Revelioane cu mult Hristos și miros de tămâie, ei bine, ca unul care a trăit în moduri atât de diferite această noapte, vă scriu aici aceste rânduri, pornite din inimă pentru voi.

Știu, trecerea în noul an e un moment festiv și ar trebui marcată cum se cuvine. Așa este firesc, pentru că așa am deprins a trăi evenimentele/momentele mai importante din viața noastră. Din perspectiva de mai sus, rămâne întrebarea care este, de fapt, esența acestui mesaj:

CUM anume și ÎN CE FEL doresc să petrec această noapte? Rămâi cu Mine sau mergi la Revelion?

Doresc eu, oare, să întâmpin Noul An alături de familie și prieteni, în duh de recunoștință și mulțumire adusă Lui Dumnezeu pentru anul care a trecut, și în stare de rugăciune plină de nădejde pentru anul care bate la ușă? Aleg eu, oare, ca dincolo de masa frumos ornată, ținuta de sărbătoare și cei dragi de lângă mine, cumpăna dintre ani să mă găsească în Casa lui Dumnezeu, cu gând de mulțumire pentru tot ce a fost și pentru ce va mai fi? Și îmi propun eu, oare, ca la doar câteva ore distanță de miezul nopții să revin in biserică la ceas de Liturghie, într-una dintre cele mai dulci și mai profunde slujbe pe care Ortodoxia o are (Liturghia Sf Vasile cel Mare)? Îndrăznesc eu, oare, să întâmpin noul an, îngăduindu-mi “luxul” de a mă împărtăși cu Hristos, chiar în 1 ianuarie, la primul Praznic Împărătesc al anului civil?

Sau aleg, poate, compania selectă a unei locații cu gust aranjată, a unor mese ademenitor îmbogățite cu mâncăruri și băuturi fine, dublate, desigur de ținute adecvate momentului?

Apropo, știați că, în medie, statisticile spun că aproximativ 60% din meniul culinar de pe masa de Revelion se risipește (adică se aruncă)? Atenție, am spus mâncare, NU băutură! La băutură, statistica e și mai interesantă: este momentul din an în care consumul de alcool/persoană atinge cote alarmante (cam de zece ori mai mult decât media), iar 80% dintre minorii peste 14 ani consumă alcool, de multe ori chiar de față cu părinții.

Și, revenind: aleg, deci, oare, ca trecerea în noul an să mă găsească cu mintea obosită, de prea multe shoturi, prea mult dans, prea multă muzică, ori vorbe nepotrivite? Sau Cerul sa fie pentru mine, în acea noapte, doar “ecran de proiecție” pentru artificii și pocnitori, iar nu locul din care vine “toată darea cea bună și tot darul desăvârșit? Și, in acest context, 1 ianuarie să mă găsească mult prea obosit, de aburi sau alte excese, pentru a mai ridica ochii la Cer, ori a mai gusta din “Medicamentul nemuririi” din Sfântul Potir?

Sau poate cred și de data aceasta că o slujbă grăbită, cu ochii pe ceas și gândul la artificii, combinată cu mese pline de “bunătăți”, înainte, dar mai ales după miezul nopții, împăcând, în felul acesta “și capra și varza” este soluția “salvatoare”, menită să ne adoarmă conștiința cu afirmații de genul: “sunt tânăr(ă), e normal să mă distrez, doar n-o să stau numai în slujbe, sau dacă nu acum, atunci când?

Da, iubiții mei tineri, așa este, am fost și eu tânăr (și îmi place să cred că încă mai sunt), și știu cum este. Dar, poate, tocmai de aceea vă scriu aceste îndelungi rânduri, la ceas târziu de noapte. Tocmai pentru că, scriam la început, am petrecut Revelioane în toate cele trei ipostaze descrise, frugal, mai sus. Tocmai de aceea, pentru că am cunoscut gustul unui Revelion în care eram fie “beat de fericire” (a se citi beat de alcool), fie “beat de Hristos” ( a se citi: “îmbătat” de miros și gust de Hristos din Sfânta Casa Sa și din Sfânta Împărtășanie). Și, da, am încercat și să le combin, bubuitul petardelor cu liniștea din biserică, cina copioasă de la local sau de acasă cu Cina cea modestă dar atât de neprețuită de pe Sfânta Masă.

Le-am încercat pe toate și vă spun cu mâna pe inimă, ca în Taina Spovedaniei, că niciodată nu m-am simțit mai trist ca în Revelioanele risipite prin cine știe ce locuri mai mult sau mai puțin selecte, cu “prieteni” de pahar, ori de dans, ori de alte iluzii tinerești. Și rareori, dar foarte rar, am fost mai liniștit și mai bucuros decât în nopțile cu Te-Deum de miez de noapte și gust de Liturghie, pe care Domnul a rânduit să le trăiesc în anii cei din urmă.

Și, după atâta vorbă, revine întrebarea: tu, tinere drag, copile al lui Hristos și al Preacuratei, tu al cui vrei să fii în Noaptea de Revelion (și nu doar atunci)? Ce fel de fericire îți dorești pentru tine la trecerea dintre ani? Vrei sa întâmpini noul an, beat de băutură și risipit de party, ori îmbătat de parfumul recunoștinței, cu ochii înlăcrimați de mulțumire, ridicați la Cer? În fum de tămâie sau în fum de țigară? Cu gust de alcool sau cu gust de Sfântă Împărtășanie? Cu gust de friptură, ori cu gust de prescură?

Da, eu la anii voștri am ales. Și am făcut-o în cel mai nefericit mod pentru mine.. Pentru că da, am avut “dreptul de a mă distra” (drept pe care și voi îl aveți), dar pe care l-am folosit într-un fel în care m-a întristat și m-a golit sufletește.
Desigur, puteți alege și voi să gustați din gustul dulce-amar al unui Revelion fără de Hristos și fără de măsură în lucruri, așa cum și eu am făcut-o. Eu am greșit, și o spun aici, public, fără să fiu mândru de mine.
Dar, poate, eu n-am avut un părinte aproape, care sa îmi scrie la 5 dimineața, ori să mă sune la 1 noaptea să îmi spună că Domnul mă vrea Acasă, în altă parte, pentru că mă iubește și mi-a pregătit altceva mai bun.

Dacă ai citit până aici, tinere drag, îți mulțumesc și te rog din toată preoția mea, hai (și) în acest an la un Revelion cu Hristos! De ce? Pentru că El, spre deosebire de toți cei din jurul tău, nu te va părăsi niciodată!

Hai, vii să fii cu El, în Casa Lui, în miez de noapte?
Hai, vii să guști din El la Liturghia de Anul Nou?

Eu spun: DA! Da, din toată inima!”

Tu? Tu ce vei spune? Rămâi cu Mine sau mergi la Revelion?