Ilie Bolojan, premierul interimar al Guvernului, și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, au anunțat la Timișoara că vor avea o poziție comună la consultările de luni de la Cotroceni și că nu vor susține un guvern din care să facă parte PSD.
Ilie Bolojan și Dominic Fritz s-au întâlnit sâmbătă la Timișoara, unde au discutat atât despre negocierile politice pentru viitorul guvern, cât și despre proiectele finanțate prin PNRR.
PNL și USR vor merge cu o poziție comună la consultările de luni de la Palatul Cotroceni, a declarat Ilie Bolojan, președintele PNL.
„În plan politic vom fi aliniați în consultările cu domnul președinte, luni, în așa fel încât, în baza experienței pe care am avut-o în aceste luni de guvernare, să susținem, în orice formă de guvernare se va găsi în perioada următoare, proiectele care țin de absorbția de fonduri europene, care țin de stabilitatea financiară a României și programele de relansare economică.”, a declarat Ilie Bolojan.
Premierul a spus că una dintre prioritățile următoarelor săptămâni este renegocierea unor componente din PNRR și finalizarea proiectelor aflate deja în derulare.
„În fiecare reședință de județ din România există proiecte importante, dintre care o bună parte sunt finanțate prin PNRR și pentru noi finalizarea acestor proiecte, renegocierea programului în următoarele două săptămâni, sunt o prioritate.”, a afirmat liderul PNL.
Ilie Bolojan a vorbit și despre descentralizare și transferul unor active de la stat către administrațiile locale.
„Sunt multe proiecte care sunt astăzi în administrarea Guvernului, în administrarea statului român, care pot fi transferate reședințelor de județ, în așa fel încât activele care astăzi nu sunt folosite corespunzător să fie folosite.”, a declarat Ilie Bolojan.
La rându-i, Dominic Fritz a confirmat că USR nu va susține o formulă guvernamentală în care se regăsește PSD.
„La consultările de la Cotroceni, amândoi vom spune că orice formă de guvernare în care PSD se regăsește nu va fi o guvernare pe care o vom putea susține. Dar suntem responsabili și în funcție ce se discută și de rezultatele acestor consultări, USR și PNL sunt partide care nu fug de responsabilitate.”, a spus primarul Timișoarei.
Fritz a anunțat și pregătirea unui pachet comun de reforme legislative.
„Săptămâna viitoare vom definitiva un pachet de legi pe care le vom iniția împreună în Parlament, ca un pas de asumare pentru reformele de care are nevoie România.”, a spus primarul Timișoarei, președintele USR.
Dr. Adrian Bădescu, co-lider RBL Banat & fondator Medici’s – MedLife, organizează la Reșița momentul cheie al anului: conectarea mediului de business cu proiectul „Antreprenorești – Adoptă un Sat”....
Ilie Bolojan, premierul interimar al Guvernului, și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, au anunțat la Timișoara că vor avea o poziție comună la consultările de luni de la Cotroceni și...
Alina Dragomir |
12 May 2026
Diana Apetrei |
16 May 2026
Adrian Marinescu, despre cazul de hantavirus: Nu se pune problema de transmitere de la om la om
Ioana Toma |
16 May 2026
Pedalezi din Timișoara până în Ungaria și ajungi direct la Festivalul Vinului din Szeged
Roxana Bălan |
16 May 2026
Modernizarea infrastructurii, pe agenda de investiții a administrației din Oțelu Roșu
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

