Trotuarele din centrul Timișoarei vor fi momentan cârpite. Soluția finală: pavaje ca-n Occident!

Trotuarele distruse în urma lucrărilor de reabilitare din centrul orașului vor fi reparate superficial. Momentan, este singura soluție pe care Primăria o are la dispoziție.

Nicolae Robu a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că odată cu finalizarea lucrărilor din centrul orașului de pe Bega, vor fi reparate trotuarele astfel încât să nu îi incomodeze pe pietoni și pe bicicliști. Soluția finală prevede însă plăci de pavaj moderne care conțin ingrediente naturale. 

„Am zis că refacem trotuarele când vom veni cu altă tehnologie și anume cu plăci de pavaj, pavele mari, netede. Mergem pe așa ceva, e o producție specială și cu ingrediente naturale, nu e piatră naturală, dar conține un strat realizat de piatră naturală. Am demarat lucrările pentru a face așa ceva. Văd că durează mai mult decât ne-am așteptat așa că remediem ceea ce s-a stricat, dar doar cu asfalt. Se vor repara cu o anumită cârpeală în această fază, nu se rade tot, astfel încât să se vină cu o asfaltare nouă. Decizia noastră e fermă. Vrem pavaje, dar nu piatră ordinară, ci repet, plăci mari cum puteți vedea în orașele celebre ale lumii.”, a declarat Robu. 

Edilul a mai spus că dacă lucrările nu vor demara la sfârșitul acestui an, se ia în calcul perioada din primăvara anului viitor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/