Terapia Intesivă din Timișoara a fost dinstinsă cu două premii prestigioase la Romanian Healthcare Awards 2022. Medicul Dorel Săndesc a luat și el un trofeu.
Romanian Healthcare Awards este singura competiție în domeniul medical cu juriu international, format din experți din România, Bulgaria, Franța, Republica Moldova, Norvegia, Belgia, Irlanda și Marea Britanie. Există șapte trofee, dintre care 2 au ajuns la ATI Timișoara.
Asociația pentru ATI ,,Aurel Mogoșeanu” a primit titlul de Campania anului și trofeul pentru proiectele majore de voluntariat, cum au fost Maratonul vaccinării, caravanele medicale și educaționale organizate pentru persoane și grupuri vulnerabile – zone izolate, cămine de bătrâni, azil de noapte, închisori, cartiere mărginașe.
Dorel Săndesc este medicul anului. El este cel care a coordonat activitatea ATI și care s-a implicat extrem de mult în campania de vaccinare în pandemie.
„Făcându-ne treaba este felul nostru de a onora memoria eroilor Revoluției de la Timișoara. Dedic aceste performanțe întregului personal medical din Timișoara! Îmbrățișez cu drag sutele de voluntari (asistente medicale, studenți, rezidenți, medici specialiști și primari, cadre didactice ale UMF ,,V. Babeș” – de la asistenți la profesori universitari, personal DSP, ISU, STS, Prefectură, Consiliul Județean, Primărie) care prin dăruire, devotament și solidaritate au contribuit la realizarea unor proiecte extraordinare, ce au inspirat întreaga țară”, a spus doctorul Dorel Săndesc.
La aceste victorii se adaugă Diplomele de excelență câștigate de: Spitalul Județean Timișoara (Clinica de Chirurgie Vasculară), Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr Victor Popescu” Timișoara, Asociația Oncohelp – Centrul de Oncologie Oncohelp Timișoara.
La Gala Elitelor Medicale 2022 a fost înmânat trofeul pentru cea mai bună echipă medicală Clinicii ATI de la Spitalul Județean de Urgență Timișoara.
Medicul Săndesc a primit și diploma și trofeul în domeniul Medicină și Științe biologice la Gala Excelenței Bănățene 2022.