Tribunalul Caraș-Severin a decis! Contractul cu fosta firmă de soft a Spitalului Caransebeș – reziliat abuziv

Managerul Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș a fost rezervat în oferirea de informații despre contractele păguboase ale unității sanitare, la care a făcut referire city managerul Florin Bogdea într-o interpelare în Consiliul Local. Adrian Dumbravă a menționat că păgubos este orice contract la care se găsește pe piață o ofertă mai bună.

Adrian Dumbravă a dat totuși ca exemplu contractul cu sistemul informatic Hipocrate care a fost reziliat de managerul Adrian Cican înainte ca acesta să se încheie. Din acest motiv, firma a dat în judecată spitalul și a câștigat în instanță, sentința fiind definitivă. Adrian Dumbravă a precizat că valoarea acelui contract este de 250.000 de lei, bani pe care firma va face toate demersurile să-i recupereze:

Este un contract de soft, care a fost în derulare în 2019-2020 și a fost reziliat, furnizorul de servicii a contestat și avem o sentință care m-a speriat și în ședința de Consiliu de Administrație am adus la cunoștința membrilor. Sentința spune că acel contract a fost reziliat abuziv și urmează în câteva luni ca firma să-și ceară banii integral pe contract. Furnizorul a câștigat în instanță și urmează să înceapă un alt proces de recuperare a banilor. E o chestiune de timp, dar banii tot trebuie să-i dăm. Eu îmi doresc o înțelegere amiabilă pentru a nu ajunge să mai plătim și executare, și penalități. Până la urmă este o situație dificilă și trebuie să o depășim.”, ne-a precizat managerul Adrian Dumbravă.

Managerul a mai adăugat că este în proces de evaluare a activității actualului furnizor de soft și a primit vizita reprezentanților societății care au menționat că vor remedia din problemele apărute la sistemul informatic pe care le-au sesizat angajații spitalului care folosesc acest soft la internarea pacienților și nu numai.

Deocamdată este partenerul nostru până la sfârșitul anului și respectăm contractul. Da, dacă vreți opinia mea personală, programul  IC Med nu deservește tot ceea ce noi vrem, dar acest lucru și l-au asumat colegii mei care au semnat contractul la început, eu nu pot să fac nimic decât să constat. După ce a fost semnat acest contract fosta conducere a trebuit să mai contracteze o firmă de soft pentru serviciul de contabilitate. Intenția mea nu este să schimb furnizorii, ci să avem continuitate, dar să fie la cerințele pe care noi le avem.”, a mai adăugat actualul manager Adrian Dumbravă.

Adrian Cican ne-a declarat:

Sentința nu spune că a câștigat banii și spune doar că ar fi fost un contract abuziv. În consecință nu obligă spitalul la plata acelei sume. În cazul în care s-ar întâmpla să deschidă un proces privind anumite sume de bani pentru un contract care nu a fost prin muncă prestată nicio instanță nu va da câștig de cauză societății respective. Eu am făcut o plângere penală pentru furt de date cu caracter personal, care este în curs de cercetare, împotriva acestei firme, pentru că nu ne-a dat acces la baza de date, care era pe serverul spitalului, proprietatea spitalului. Plângerea este în cercetare în urma schimbării care a avut loc la nivelul conducerii Parchetului Caransebeș, pentru că s-a început cercetarea în multele dosare ținute la sertar de fosta șefă de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș.”, ne-a declarat fostul manager Adrian Cican.

gif card de energie dacus 1000x100

Precizăm că în sentința din 5 octombrie 2020, Tribunalul Caraș-Severin a hotărât: „Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Romanian Soft Company SRL în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş. Constată ca fiind nelegală rezilierea Acordului-cadru nr. 9/22.02.2019 şi a contractului subsecvent nr. 10/22.02.2019, comunicate prin adresa nr. 11658/25.10.2019 emisă de pârât.”, apelul Spitalului fiind respins în data de 22 martie 2021, prin sentință definitivă de Curtea de Apel Timișoara.

CITEȘTE ȘI:

Adrian Cican reduce cheltuielile la spitalul din Caransebeș… prin investiții

La trei luni de la implementarea noului sistem informatic la Spitalul din Caransebeș arhiva rămâne sigilată

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/