Președintele CSM Reșița, Cristian Bobar, aleargă în aceste zile după antrenorul care să accepte provocarea de a promova în doi ani cu rosso-nerii pe prima scenă fotbalistică a țării.
După divorțul de Dorinel Munteanu, Bobar s-a orientat repede. Chiar dacă oficial nu a spus pe cine își dorește pe banca tehnică a echipei pentru sezonul următor, de fapt, pentru cel puțin următorii doi ani, șeful din Valea Domanului poartă discuții cu trei tehnicieni. Primul, care a și confirmat un nivel avansat al negocierilor, este Alexandru Pelici, care tocmai și-a încheiat socotelile cu Ripensia Timișoara. Pentru Pelici, Reșița e a doua lui casă. Aici a jucat în roșu și negru în Liga 1 și a antrenat în trei rânduri.
Al doilea nume vehiculat pentru a prelua CSM Reșița este cel al lui Flavius Stoican. Fostul tehnician al Petrolului a stat și el pe banca Reșiței, tot într-o perioadă în care clubul era condus de Cristi Bobar.
Pe lista posibililor antrenori din Valea Domanului este și Emil Săndoi, un nume mare al fotbalului oltean. Chiar dacă unii microbiști l-au nominalizat și pe Leo Doană, cel care a promovat echipa în Liga 2, viitorul antrenor va fi ales, cel mai probabil, dintre cei trei. „Deocamdată nu vă pot spune mare lucru. În mod cert, săptămâna viitoare vom anunța numele noului antrenor al echipei”, a precizat președintele Cristian Bobar.
Timișoara se pregătește pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente ale primăverii, odată cu startul „Zilelor Studenților Timișoarei”, desfășurate în perioada 21–23 mai, pe Stadionul Știința. Festivalul promite trei...
Daria Alexandrescu |
20 May 2026
Patru seri de distracție la Ruga de la Oțelu Roșu, cu spectacole pentru toate vârstele
Express de Banat |
20 May 2026
Restricții de circulație pe DC 105 cu ocazia Rugii Comunei Berzovia
Alina Dragomir |
20 May 2026
Fără apă pe mai multe străzi din Timișoara. Aquatim lucrează!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

