Trei sferturi din B-dul Vidrighin din Timișoara, reabilitat

b dul vidrighin din timisoara

Lucrările de reabilitare a B-dului Vidrighin din Timișoara au ajuns la un stadiu fizic de aproape 70%. Din octombrie, șoferii vor circula doar pe partea dreaptă, iar cea stângă va fi închisă total.

Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, vine cu vești de pe șantierul de reabilitare a B-dului Vidrighin. Astfel, aflăm că stadiul lucrărilor este de aproape 70%.

Bulevardul Vidrighin va fi parcurs de la un capăt la altul, fără a mai fi necesară schimbarea benzii. Din octombrie, se va circula doar pe partea dreaptă, de la intersecția cu strada 1 Decembrie 1918 până la sensul giratoriu AEM, iar partea stânga va fi închisă total pentru lucrări. Cu un an înainte de termenul de finalizare și cu un procent de realizare de aproape 70%, una dintre cele mai complexe investiții avansează în ritm bun și intră astfel într-o nouă etapă. Este o investiție majoră pe un bulevard care preia traficul greu, în lipsa centurii, și care este tranzitat zilnic, în special, de timișorenii care lucrează în Zona Industrială Buziaș. Avem linie dublă de tramvai, două benzi de carosabil pe sens, trotuare și piste de biciclete. Și… am schimbat acum și rețeaua de apă și canalizare, ca să nu spargem mâine ce facem azi, după cum a fost obiceiul. Proiectul de reabilitare de pe Vidrighin a fost corelat cu lucrările de modernizare a rețelei de apă, pe care le-a finalizat Aquatim”, a declarat Ruben Lațcău.

b dul vidrighin din timisoara

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Viceprimarul Timișoarei a mai detaliat că în acest moment constructorul se concentrează pe tronsonul Batania – Constructorilor, unde au loc lucrări la rețelele de utilități, trotuare, la infrastructură și suprastructură.

Per ansamblu, lucrările de terasamente cale rulare tramvai se apropie de un stadiu de realizare de 100%, trotuarele, pistele de biciclete și accesele au trecut de 50%, rețeaua de canal – 80%, iar lucrările la iluminatul stradal și pietonal sunt undeva la 75%”, a afirmat Ruben Lațcău.

Bulevardul Stan Vidrighin din Timisoara

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro Stiri Timisoara si Resita STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/