Trei roabe de bitum pe fiecare drum din Caraș-Severin! Atât își permite Consiliul Județean!

În Caraș-Severin există toate șansele ca drumurile proaste de astăzi să devină și mai proaste de la o zi la alta. O recunosc chiar liderii Consiliului Județean, care se vaită din cauza lipsei fondurilor!

Starea catastrofală a drumurilor județene dă naștere la tot felul de discuții, unele cu iz electoral, dar în același timp și dă și motive de a se trimite săgeți otrăvite înainte de intrarea în campania electorală. Ioan Crina, consilier județean PSD, este doar unul din cei care recunoaște voalat că și în perioada următoare cărășenii își vor distruge mașinile în gropi. „Eu sunt în Consiliul Director la Direcția de Drumuri. Au 8 miliarde pe tot anul! Știți ce înseamnă asta? Trei roabe pe fiecare drum! Chiar nu putem face, ne mințim! Facem trei gropi până la Lupac, două la Soceni și mai știu eu pe unde. Dacă nu avem o strategie foarte repede, peste patru ani ne vom găsi în aceeași situație!”, a avertizat Crina.

Președintele Consiliul Județean, Silviu Hurduzeu, admite și el că banii sunt exagerat de puțini și că soluțiile se leagă de Guvern și fondurile europene. Banii pentru reparații sunt 8 miliarde, nu există fonduri din altă parte pentru a suplimenta acest buget. În acest moment, Direcția de Drumuri este în procedură de selecție pentru cei 8 miliarde de lei privind reparațiile la drumuri județene și întreținere. De mulți ani nu s-a mai tăiat nici vegetație de pe lângă drumuri. Acești 8 miliarde sunt pentru tot! Câte gropi se pot astupa cu acești bani?! E nevoie de o strategie la nivel județean, să le modernizăm, nu să le astupăm. Dar să le modernizăm, pentru că vă pot da exemple de drumuri modernizate pe mulți bani. Ceea ce a fost stricat în ani nu se poate face peste noapte! Modernizarea drumurilor nu se poate face în niciun caz pe banii Consiliului Județean pentru că bugetul nostru nu permite asta. Un cost mediu de modernizare al unui drum județean ar fi undeva la 300.000 de euro pe kilometru. Din cei aproape 900 km, doar 20 la sută sunt în stare bună. Este prioritatea mea modernizarea drumurilor județene, dar o modernizare efectivă, nu cum am avut până acum, a declarat Hurduzeu, criticând modul în care a fost batjocorit banul public pe vremea predecesorilor săi.

Șeful administrației județene crede că tot tam-tam-ul care se face în ultima vreme, că protestele șoferilor și campaniile de plantare de flori și pomi în gropile din drumurile județului miros a campanie electorală. Am văzut campania aceasta de plantat pomi în gropi și de făcut demonstrații pe drumurile județene. Nu-mi aduc aminte să se fi făcut în anii anteriori. Nimeni nu poate asfalta drumurile în două sau trei săptămâni. Toate drumurile județene sunt importante. Cred că nimic nu este întâmplător pentru că sunt de mult în filmul ăsta, cred însă că nimic nu e întâmplător. Se apropie data alegerilor și acțiunile acestea, pe care nu le consider întâmplătoare, încep să se înmulțească. Acum au descoperit gropile? Nu au apărut de trei luni, de când sunt eu la Consiliul Județean”, a comentat Hurduzeu.

Din punctul meu de vedere nu voi face o prioritizarea a reparării drumurilor județene. Moderniozarea lor se va face pe rând. La bugetul județean nu există bani pentru modernizări de drumuri județene și asta o știm cu toții. Nu insist foarte mult pe reparații, se vor face și reparații, dar știți că de-a lungul timpului s-au făcut repații și se văd. Știu despre situația drumurilor din județ, nu vorbesc despre turism, atât timp cât nu putem avea drumuri județene moderne, dar am vaga impresie că s-au transformat în armă electorală – Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/