Trei puncte de prim ajutor la Lugoj pentru cei care suferă de căldură

Primăria Lugoj a anunțat că pune la dispoziția lugojenilor trei puncte de prim ajutor, pentru a veni în sprijinul celor care pot avea probleme de sănătate din cauza temperaturilor foarte ridicate. Din cauza cerințelor speciale de climatizare, se va renunța la corturile folosite în anii trecuți.

Un punct de prim ajutor este disponibil la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu”, al doilea în piața J. C. Drăgan, în incinta de lângă sediul PNL, care a fost rezervată pentru cabinete parlamentare, iar al treilea – în Piața Agroalimentară „Timișul”, în spațiul folosit de Poliția Locală.

Toate punctele vor fi deservite de asistente medicale. Deja căldura a început să creeze probleme, în special celor cu afecțiuni cardiace. Zeci de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și s-au prezentat la Spitalul Municipal „dr. Teodor Andrei”.

„A crescut numărul de cazuri în ceea ce privește persoanele care se prezintă la Compartimentul de Primiri Urgențe cu probleme din cauza caniculei. Avem o medie de 60 de pacienți pe zi. S-au agravat afecțiunile cronice, cardiace și respiratorii.”, precizează dr. Monica Ocnariu, medic primar, șef Compartiment Primiri Urgențe.

Cei care au afecțiuni cardiace și respiratorii, precum și persoanele vârstnice sunt sfătuite de către medici să evite plimbările prin oraș, pe perioada caniculei, după ora 10 și până la ora 18, să se hidrateze suficient și să folosească incinte bine ventilate și răcoroase.

Pentru zilele acestea, autoritățile au anunțat cod roșu de temperaturi extreme pentru județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș. Conform ANM, se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei. Acestea vor fi cuprinse între 39 și 41 de grade, iar în nord-vest între 35 și 38 de grade. În cursul nopții valorile termice nu vor coborî, în general, sub 20-24 de grade.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/