Trei procese pierdute! Primăria Lugoj, penalizată de instanță pentru refacerea unui trotuar

trotuar

Antreprenorul lugojean Flavius Luca a susținut o conferință de presă a cărei temă a fost situația care afectează mai mulți proprietari de clădiri din Lugoj, din cauza unor greșeli majore făcute de administrația municipiului în perioada 2012 – 2020. Este vorba de refacerea trotuarelor cu dale, fără o soluție tehnică menită să împiedice scurgerea apelor meteorice în fundațiile clădirilor care să provoace ulterior infiltrații, igrasie, mucegai și alte deteriorări ale imobilelor.

Vorbitorul a precizat că și actuala administrație a Lugojului ignoră această problemă importantă, care aduce prejudicii majore pentru o mare parte dintre proprietarii de locuințe, mai ales din centrul istoric al municipiului. Fiind unul dintre proprietarii lugojeni afectați, Flavius Luca a declarat:

„Noi nu am mai așteptat și am decis să ne căutăm dreptatea în instanță! Am dovedit cu ajutorul unui expert, desemnat de judecător, că societatea care a executat lucrările de dalare a greșit și ne-a provocat pagube, din cauza lucrărilor prost executate și a lipsei unei soluții tehnice de izolare a scurgerii apelor meteorice. În fapt, trotuarul din fața imobilului situat pe str. V. V. Delamarina nr. 26 a făcut obiectul unei operațiuni de reabilitare realizate de către societatea Dirksen Special Beton SRL, în baza contractului de lucrări nr.32710/15.05.2021. Lucrarea a fost finalizată și recepționată la data de 14.06.2012, fără obiecții, din partea Primăriei Lugoj. În 2018, eu, Flavius Luca, fiul Margaretei Letiția Godeanu, proprietară a imobilului, am deschis un proces împotriva Primăriei Lugoj în care am demonstrat că nivelul trotuarului a fost înălțat, înălțimea soclului buciardat al imobilului, care era de 90 de cm, ajungând în prezent la 73-78 de cm. La data de 20.05.2019, în urma expertizei la fața locului, s-a constatat prezența umezelii pe peretele de subsol al construcției și un miros persistent de mucegai, iar în zona peretelui exterior, la nivelul soclului, s-au identificat zone afectate de igrasie în urma infiltrațiilor de apă. Concluzia expertului a fost în sensul că «zonele afectate de umezeală se datorează modificării soluției inițiale de trotuar din asfalt impermeabil, cu cel existent din dale – permeabil, fără a se lua măsuri de impermeabilizare în zona de alipire trotuar cu soclu demisol existent». Astfel, în 2020, instanța obligă Primăria Lugoj la restabilirea situației anterioare lucrărilor efectuate în temeiul contractului de lucrări nr.32710/15.05.2012, prin refacerea porțiunii de trotuar din fața imobilului situat în Lugoj, str. V. V. Delamarina nr. 26. Primăria a făcut apel, însă instanța nu și-a schimbat decizia. Deoarece Primăria Lugoj nu a respectat hotărârea am fost nevoiți să apelăm din nou la instanță. În octombrie 2021, instanța încuviințează executarea silită a Primăriei Lugoj pentru restabilirea situației anterioare a lucrărilor efectuate în temeiul contractului de lucrări nr.32710/15.05.2021, prin refacerea porțiunii de trotuar din fața imobilului situat în Lugoj, str. V. V. Delamarina nr. 26. Nici de această dată nu a fost respectată decizia, așa că ne-am adresat din nou instanței. În 27 septembrie 2022, instanța stabilește plata unor penalități de 100 de lei/zi, de la data pronunțării până la executarea obligațiilor prevăzute în titlu executoriu, reprezentat de sentința civilă 3527/07.10.2020”.

În final, Flavius Luca i-a îndemnat pe toți lugojenii care au astfel de probleme să facă la fel, adică să deschidă procese împotriva primăriei pentru a le fi refăcute trotuarele și a promis că îi va ajuta financiar pe cetățenii care nu au bani să înceapă aceste acțiuni în instanță.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/