Trei milioane de lei pentru reabilitarea școlii din Cornea

scoala cornea

Școala primară din Cornea îmbracă haine noi, printr-un program finanțat de Ministerul Dezvoltării.

Lucrările de reabilitare, modernizare și dotare a școlii primare din localitatea Cornea sunt pe final. Se mai lucrează doar la interioare și la dotarea cu mobilier a spațiului. Investiția a fost posibilă grație unui proiect accesat de administrația locală prin Programul Național de Dezvoltare Locală II și finanțat de Ministerul Dezvoltării.

După finalizarea lucrării și recepția acesteia, preconizate să aibă loc până la finalul anului, și școala gimnazială din aceeași localitate intră în renovare.

De acest proiect beneficiază 40 de copii, elevi de clasă primară. Momentan, aceștia învață în școala gimnazială, unde mai avem 35 de elevi, care va intra și ea în reabilitare prin același proiect. După inaugurarea clădirii, toți elevii vor fi mutați în noua unitate de învățământ, inclusiv cei de grădiniță. La acest moment, lucrarea este realizată în proporție de 90%, mai fiind doar câteva finisaje la interioare de făcut. Recepția lucrării preconizăm că o vom face, cel târziu, la finalul lunii noiembrie, pentru a muta în decembrie sau la început de ianuarie copiii în noua școală. Întreaga investiție se ridică la 3 milioane de lei”, a declarat Ilie Lăzărescu, primarul comunei Cornea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/