Anul viitor, școala gimnazială din Fârliug intră în reabilitare, după ce primarul comunei, Adriana Sărăor, a reușit să obțină o finanțare de trei milioane de lei de la Administrația Fondului pentru Mediu.
Potrivit proiectul, la școala din Fârliug se vor face lucrări pentru creșterea eficienței energetice a clădirii, precum anveloparea pereților exteriori, izolarea termică a pardoselilor, izolarea termică a planșeului, cu montarea unei tâmplării eficiente energetic, atât la interior, cât și la exterior. De asemenea, clădirile vor fi echipate cu sistem de încălzire tip pompă de căldură și ventilo-convertoare alimentate de panouri fotovoltaice care vor fi montate în curtea unității de învățământ. Totodată, se vor efectua lucrări și la șarpanta din lemn existentă, care va fi consolidată, iar elementele degradate vor fi înlocuite. Nu în ultimul rând, vor mai fi realizate trotuare perimetrale etanșe cu dirijarea apelor meteorice din jurul clădirii.
Adriana Sărăor ne-a declarat că, încă de la preluarea mandatului de primar, și-a propus să modernizeze infrastructura școlară. „Întrucât educația este un domeniu important pentru dezvoltarea comunității, iar copiii sunt viitorul nostru, am pus mare accent, chiar din primul an de mandat, pe accesarea tuturor finanțărilor existente, în vederea modernizării școlii din comuna noastră. Clădirile, sălile de clasă, laboratoarele şi dotările, într-un cuvânt, infrastructura educațională – constituie elemente vitale ale mediilor de învățare din școli.”, a precizat primarul comunei Fârliug.
În acest an, din bugetul local s-au alocat fonduri pentru realizarea iluminatului în curtea școlii, prin instalarea a cinci stâlpi și montarea a 12 lămpi cu LED. De asemenea, platoul din curtea școlii a fost reparat, precum și calea de acces către aceasta, prin turnarea unui strat de asfalt, pe o lungime de aproximativ 1.000 mp.