Trei creșe noi în Caraș-Severin, finanțate de Ministerul Dezvoltării!

toddler plays with colorful toy blocks. little boy stares on fig

Ministerul Dezvoltării a aprobat astăzi finanțarea necesară pentru construirea a 142 de creșe noi, pentru 52 de orașe și 90 de comune din România. În Caraș-Severin, vor fi ridicate trei astfel de obiective.

Vești bune pentru părinții din Moldova Nouă, Oțelu Roșu și Măureni, după ce Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a avizat favorabil, astăzi, finanțarea construirii pe raza acestor unități administrativ-teritoriale a trei creșe.

În prezent, în România funcționează 395 de creșe de stat. Cu cele aprobate pentru finanțare astăzi și până acum de Ministerul Dezvoltării, 280 în total, vom vedea un progres semnificativ în acest domeniu, susține Cseke Attila. Ministrul a subliniat că, în cazul comunelor, cele pentru care a fost aprobată finanțarea, s-au îndeplinit două criterii: au peste 5.000 de locuitori și au avut, în ultimul an, cel puțin 100 de nou-născuți.

Ministerul Dezvoltării are alocate, din bugetul național, dar și din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 230 de milioane de euro pentru construirea de creșe noi. „Vom cere supracontractare pentru acest capitol de buget din PNRR, la fel am cerut și pentru Fondul Local și Valul Renovării. Prin această măsură, ne asigurăm că va fi cheltuit fiecare euro și nu vom trimite bani înapoi la Bruxelles”, a precizat Cseke Attila.

În 2021, Ministerul Dezvoltării a aprobat pentru finanțare construirea a două creșe în Reșița și a uneia în Caransebeș.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/