„Trebuie să ne gândim și la economii, pentru că ne așteaptă o iarnă grea!”

untitled design set 970x90 px

Administrația locală din Oțelu Roșu ia măsuri pentru a reduce consumul de energie electrică și gaze naturale în spitalul orășenesc. Pacienții nu vor sta în frig, dar e nevoie de economie.

Primarul Luca Mălăiescu este de intransigent când vine vorba despre sănătate locuitorilor de pe Valea Bistrei, așa că și-a făcut o obișnuință în a face vizite inopinate la spitalul din Oțelu Roșu. Cea mai recentă a avut loc în weekend, duminică, după ora prânzului. Chiar dacă nu a găsit prea mulți pacienți internați pe secții, în urma discuțiilor avute cu aceștia, dar și cu o parte a personalul medical, primarul din Oțelu Roșu a tras unele concluzii.

„Mai avem de muncă la spital, dar, per total, sunt foarte mulțumit de faptul că în urma vizitei de ieri am constatat că spitalul este foarte curat și că mâncarea este bună. Pacienții pe care i-am găsit internați pe secții au fost mulțumiți atât de curățenie, cât și de condițiile din spital și de felul în care sunt tratați de personalul medical, lucru care nu poate decât să mă bucure. Este nevoie de unele investiții în câteva saloane, de exemplu să schimbăm noptierele sau să mai dăm o zugrăveală pe pereți, lucru de care ne vom ocupa în perioada imediată.”, ne-a declarat Luca Mălăiescu.

publicitate ziar expresb 1000x100

De altfel, primarul orașului Oțelu Roșu a precizat că pentru perioada următoare vor fi alocate fonduri pentru ca toate becurile de pe holurile spitalului să fie înlocuite cu unele pe senzori, în vederea reducerii facturii la energia electrică. În același timp, edilul caută soluții și pentru reducerea consumului la gaze naturale.

„Vom schimba, în primul rând, toate lămpile de pe secții. O să punem unele pe senzori, pentru a nu mai sta aprinsă lumina pe holuri și în timpul zilei, când nu este cazul. De asemenea, trebuie găsită o soluție și în ceea ce privește diminuarea costurilor la căldură, iar aici nu vreau să fiu înțeles greșit, însă există secții care sunt pline în timpul săptămânii, iar altele sunt goale. De aceea luăm în considerare și posibilitatea de a pune centrale separate pe secții. Nu știu dacă din punct de vedere tehnic este posibil acest lucru, dar o să analizăm acest aspect sau vom găsi alte soluții. Trebuie însă să ne gândim și la economie, pentru că prețurile actuale sunt foarte mari și ne așteptăm la costuri imense în această iarnă, iar în acest caz trebuie să ne adaptăm.”, a adăugat Luca Mălăiescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/