Traseul „Poiana Caraiman”, luat la pas de elevii reșițeni în „Săptămâna Verde

traseul poiana caraiman

Un protocol de colaborare încheiat între Primăria Reșița, Direcția Silvică a Județului Caraș-Severin și Asociația Bike Attack dă posibilitatea elevilor să-și îmbunătățească cunoștințele legate de mediul înconjurător și protejarea acestuia.

La începutul anului, între Primăria Reșița, Direcția Silvică și Asociația Bike Attack a fost încheiat un parteneriat pentru amenajarea unui traseu în fondul forestier al Ocolului Silvic Reșița, pe care elevii și preșcolarii să-l poată parcurge, în scop educativ, pe perioada „Săptămânii Verzi”, program național derulat la nivelul fiecărei unități de învățământ în intervalul 27 februarie – 16 iunie 2023.

Traseul gândit de cei trei parteneri implicați în derularea acestui proiect a primit numele de „Poiana Caraiman”, iar pe el s-au amplasat panouri informative și indicatoare pentru ca lecțiile deschise ținute aici să fie cât mai plăcute pentru elevi.

Cuib de vise 1000x100

Printre vizitatorii acestui traseu s-au numărat și elevii Școlii 7 din Reșița, coordonați de prof. Cristina Ardeleanu, care au petrecut luni câteva ore în natură alături de prietenii silviculturi Sorin Bunda și Daniel Suiugan, de la Direcția Silvică a Județului Caraș-Severin, care au oferit explicații și au răspuns la întrebările tuturor curioșilor.

traseul poiana caraiman 2

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/