FOTO/VIDEO: Trasee extreme la înălțime

După două zile de muzică folk de calitate, maratonul de biciclete ce a ajuns anul acesta la ediția cu numărul opt, a adus în zona Văliug-Semenic sute de pasionați ai acestui sport. Traseele au fost inedite, astfel că cei care au participat la acțiune sunt hotărâți să se reîntoarcă și la edițiile viitoare.

Peste 100 de voluntari ai Asociației Bike Attack au fost în priză tot weekendul, ca să organizeze cât mai bine competiția și să marcheze cu mare grijă traseele pentru cicliștii care s-au înscris la competiție. Concursul de anul acesta a presupus patru trasee, cu același punct de plecare și sosire: Poiana Lupului din Gărâna. Traseele au fost destinate tuturor tipurilor de bicicliști. Fie că i-a vizat pe profesioniști, fie că bicicliștii au fost doar începători, cu toții și-au ales varianta de traseu care li s-a potrivit mai bine.

Dacă la probele care au presupus parcurgerea unor trasee precum cele de la 30 sau 50 de kilometri numărul participanților a depășit 100, cea mai dificilă probă, cea de 80 de kilometri, a mobilizat doar profesioniștii acestui sport. Numărul celor care s-au încumetat să meargă pe bicicletă cel puțin șase ore, prin Munții Semenicului, a fost mult mai mic. Dotați cu echipamente profesioniste și cu mult curaj, bicicliștii au luat startul la Banat Mountain Bike Maraton la ora 10.00, astfel încât organizatorii nu au făcut nicio abatere de la programul stabilit cu strictețe.

 

YouTube video

Turiști din toate colțurile țării
Dincolo de traseele parcurse de concurenți, voluntarii de la Bike Attack, au reușit să aducă în zona Văliug-Semenic, în primul rând, sute de turiști. Asta pentru că, bicicliștii veniți din toate colțurile țării, au stat tot weekendul la Gărâna, ca să se bucure de perisaje și de muzica frumoasă de la Festivalul de Folk. Cei mai mulți participanți au fost de la ONG-ul „Clujul pedalează”, dar și de la organizațiile neguvernamentale de profil din Arad sau Mehedinți. Nelipsiți au fost concurenții din capitală, dar și din alte orașe ale țării.

„Am reuşit ca în ultimii ani să implicăm tot mai mult comunitatea locală şi să facem din Banat Mountain Bike Maraton mai mult decât o competiţie sportivă: un exemplu că se poate, un exemplu de participare şi implicare în dezvoltarea sustenabilă a regiunii”, a declarat Cătălin Gavrilă, preşedinte al Asociaţiei Bike Attack Reşiţa.

YouTube video

Prin astfel de competiții se promovează două elemente importante în viața oricui: sportul și natura. Locația, poalele muntelui Semenic, și ambianța, cele două seri de concerte folk, transformă acest eveniment într-o tradiție ce cu siguranță va fi păstrată mulți ani de acum înainte.

Cea mai odihnitoare parte a zilei a fost premierea concurenților. Într-un cadru rustic, în Poiana Lupului, cei mai buni cicliști au așteptat să își audă numele strigat de organizatori. Pe aceeași scenă pe care cu o zi înainte au urcat vedetele muzicii folk din țară, aseară au urcat sportivii de performanță sau bicicliștii amatori, care au fost aplaudați de mulțime pentru atitudinea, dar și performanța pe care au obținut-o.

 

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157630926937074″]


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/