Trasee noi pentru șoferii care circulă pe drumul Timișoara – Moravița, spre Peciu Nou. Se lucrează la centura de sud

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Se lucrează la intersecția de la Timișoara spre Peciu Nou în cadrul proiectului privind realizarea centurii de sud, astfel că șoferii vor fi nevoiți să circule pe alte trasee, începând de mâine.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara informează că începând de mâine, 8 iulie, se schimbă modul de acces pentru șoferii care circulă în zona conexiunii DN 59 Timișoara – Moravița cu DJ 593, Timișoara – Peciu Nou. În acest punct, antreprenorul proiectului variantei de ocolire Timișoara Sud amenajează un nod rutier și un pasaj peste drumul național, iar pentru continuarea lucrărilor sunt necesare restricții de circulație.

publicitate online in ziar Express de Banat

Astfel, participanții la trafic care circulă pe DJ 593 dinspre Peciu Nou și vor să se deplaseze către Timișoara pe DN 59, trebuie să vireze la dreapta spre comuna Șag și să folosească sensul giratoriu nou realizat ca punct de întoarcere spre Timișoara. Pentru participanții la trafic care circulă dinspre Moravița și vor să intre pe DJ 593 către Peciu Nou, se va folosi ca punct de întoarcere sensul giratoriu de la zona industrială (Auchan)”, a transmis DRDP Timișoara.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

De asemenea, reprezentanții instituției informează că în intersecția de la Timișoara spre Peciu Nou vor fi montate, mâine, parapete de beton, pentru că aceasta este un punct periculos din punct de vedere al accidentelor de circulație.

Măsurile de circulație se instituie cu aprobarea administratorului drumului, DRDP Timișoara, și cu avizul Serviciului Rutier al IPJ Timiș. Rugăm participanții la trafic să respecte semnificația indicatoarelor rutiere temporare pentru a evita incidentele nedorite”, a mai transmis DRDP Timișoara.

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/