Transportul public în Băile Herculane, din nou pe ordinea de zi a aleşilor locali

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Consilierii locali din Băile Herculane se vor întâlni în ședință de lucru miercuri, 27 februarie, de la ora 15.30, având pe ordinea de zi 7 proiecte de hotărâre.

Printre propunerile ce atrag atenția se numără modificarea și aprobarea organigramei și a statelor de funcții din aparatul de specialitate al primarului, dar și din cadrul serviciilor publice locale ale orașului stațiune. De asemenea, vor fi supuse aprobării calendarul activităților culturale din anul 2019 din Băile Herculane, precum și stabilirea locurilor în care se va presta munca neremunerată în folosul comunității de către asistații sociali.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Cel mai important punct care se va discuta în cadrul reuniunii priveşte completarea unei hotărâri aprobată în luna ianuarie, prin care s-a înființat Serviciul de Gospodărie Comunală, astfel că acum se va introduce în cadrul serviciului și un compartiment de transport local.

„Nu mai putem sta fără transport public în comun, pentru că este nevoie atât pentru turiști, cât și pentru locuitori. Noi ne vom gestiona singuri după cele două licitații eșuate și vom înființa acest compartiment în cadrul Serviciului de Gospodărie. Pentru a nu mai tărăgăna cu documentațiile, vom cumpăra prin licitație un singur microbuz pentru moment, pentru care vom aloca 50.000 euro, și să sperăm că ne vom descurca în primă fază, după care, în funcție de necesitate, vom vedea”, ne-a declarat primarul orașului Cristian Miclău.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/