Transportul în comun din Timișoara și Lugoj, lovit de criză. Ce se va întâmpla după 15 mai?

la Timisoara vor fi mai putine curse pe transportul in comun

Din 18 mai, transportul în comun din cele două oraşe mari ale judeţului Timiş va intra în normal. Bineînţeles, restricţii vor fi, la fel şi pierderi. La Timişora, din 16 martie şi până acum, gradul de încărcare a mijloacelor de transport în comun s-a înjumătăţit, iar la Lugoj, din 1.000 de călători, câţi existau pe zi în perioada de dinainte de pandemie, s-a ajuns undeva la 100. Cu toate acestea, majorări ale preţurilor la bilete nu vor exista în niciunul dintre cele două oraşe.

Societatea de Transport Public Timişoara a fost greu lovită în această perioadă. Angajaţi în şomaj tehnic şi înjumătăţirea pe puţin a numărului de călători. Acest lucru s-a reflectat în vânzarea de bilete şi în veniturile societăţii. Din 18 mai se va reveni la normal, însă se aşteaptă ca numărul călătorilor să fie în continuare diminuat, având în vedere distanţarea socială de 1,5 m care se impune şi faptul că în picioare nu vor putea să stea prea mulţi oameni. De asemenea, purtarea măştii va fi obligatorie.

„Sunt pierderi. În această perioadă gradul de încărcare a mijloacelor de transport în comun s-a înjumătăţit cel puţin. După 15 mai vom reveni la normal. Toate mijloacele de transport vor funcţiona după programul de dinainte de pandemie. Vor fi unele restricţii, începând cu distanţarea socială, purtarea măştii pentru toţi călătorii. Toate mijloacele de transport în comun sunt dotate cu dozatoare şi totodată sunt spălate şi igienizate în fiecare zi cu coramină. Mai există şi acei roboţi cu ultraviolete pentru dezinfectare.”, a declarat Cosmin Bradu, purtător de cuvânt STPT.

De asemenea, din cauza restricţiilor şi a numărului mai mic de oameni care vor circula într-un tramvai sau troleibuz, dacă sunt mai mulţi oameni într-o staţie, este posibil să fie nevoiţi să aştepte următorul mijloc de transport. Aşadar, timpii de aşteptare vor fi mai mari. Veniturile din vânzarea biletelor se aşteaptă să fie diminuate în continuare faţă de perioada de dinainte de pandemie. E greu să se facă estimări în procente, dar, în ciuda acestui fapt, societatea nu se gândeşte la majorarea preţului la bilete.

Din peste 1.000 de călători zilnic, la Lugoj au rămas undeva la 100

O situaţie aparte este la Lugoj. Aici majoritatea călătorilor, peste 90%, au fost elevi. Închizându-se şcolile, s-a trecut automat la un program de vacanţă şi pentru mijloacele de transport în comun, din 16 martie şi până acum. Din cinci linii s-a ajuns la trei şi cu program redus. Numărul de călători a scăzut enorm. Existau peste 1.000 de călători pe zi şi acum sunt între 100 şi 150. Pierderi financiare nu au existat însă, deoarece majoritatea călătorilor beneficiază de gratuitate şi transportul în comun din oraşul de pe Timiş este subvenţionat de Primărie.

Nu au fost pierderi. Noi primim subvenţie de la Primărie în funcţie de cheltuielile prestate cu activitatea. Atunci fie că vând 10 bilete sau 50, subvenţia e aceeaşi. În plus, majoritatea călătorilor beneficiază de gratuitate, elevi, pensionari, revoluţionari, persoane cu ajutor social. Se taie undeva la 200 de bilete pe lună, majoritatea călătorilor merg gratis.”, a afirmat Florin Iovescu, director Meridian 22 Lugoj.

A existat o perioadă în care, din cauza numărului mare de oameni în carantină, au fost oprite cursele spre satele aparţinătoare Lugojului, Tapia şi Măguri. Acest lucru s-a întâmplat din 16 martie şi până la Paşte. Apoi s-a izolat compartimentul şoferului de restul spaţiului din mijloacele de transport în comun şi toată lumea a purtat măşti şi mănuşi. Nu a lipsit dezinfectarea autobuzelor înainte de plecarea în cursă şi după.

Din 18 mai, tot pe trei linii se va circula la Lugoj, însă cu program complet, până la începerea şcolii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/